Ce l-a impresionat pe CTP la jocul Simonei în finala de la Dubai: „Numai Halep poate să facă asta. E pentru a doua oară regina deşertului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, la Digi 24, victoria Simonei Halep de la turneul de la Dubai, pe care l-a câştigat, sâmbătă seară, pentru a doua oară.

CTP s-a declarat surprins de lovitura de dreapta a Simonei, pe care adversara ei Elena Rybakina a exploatat-o, şi a remarcat că ceea ce a făcut diferenţa în teren a fost capacitatea româncei de a retrimite în teren torpilele jucătoarei din Kazahstan. Simona a devenit 

„De mult nu am mai văzut-o pe Simona atât de dornică de victorie. A câştigat la sacrificiu. Cuvântul eroic chiar se potriveşte. Diferenţa a făcut-o în faţa puternicei şi talentatei adversare de numai 20 de ani, care a făcut un joc excepţional. A făcut diferenţa cu capacitatea de a retrimite în teren nişte torpile ale Rybakinei, pe care nicio altă jucătoare din lume nu le poate retrimite. Numai Simona poate să facă. 

A reuşit foarte greu, că Rybakina e solidă psihic, calmă, arată o maturitate de parcă ar avea 15 ani de circuit WTA. Simona, în afară de aceste recuperări uneori incredibile, a atacat atunci când i s-a ivit ocazia. Nu a stat pe gânduri, nu s-a mulţumit numai cu defensiva ei excepţională. Un lucru care m-a surprins a fost randamentul excepţional al Simonei cu forehandul, lovitura de dreapta. Lovitura cea mai bună a Simonei e reverul. În acest meci, Rybakina a venit de la vestiar cu tactica să o piseze pe Simona pe dreapta.

Simona a cerut ajutorul lui Artemon Apostu şi bine a făcut. Iarăşi o surpriză: am fost destul de sceptic şi chiar temător în legătură cu Simona şi Artemon Apostu la bancă, dar există o chimie între cei doi, există comunicare, Simona îl ascultă şi intervenţiile lui au fost în întreg turneul foarte utile Simonei. Nu numai că a sesizat foarte bine ce trebuie să facă Simona în orice moment, dar are şi un ton potivit care i-a blocat acele ieşire pe care i le ştim. Tonul a fost de aşa natură că Simonei nu i-a venit să-l repeadă. E pentru a doua oară regina deşertului, iar Dubaiul e pământ românesc, dacă ne uităm la ce a fost în tribune“, a concluzionat Cristian Tudor Popescu la Digi 24

Momentul decisiv al finalei, marca Artemon Apostu Efremov: „Cine e cea mai bună la chestiile astea?“

Halep, prima reacţie după victoria dramatică de la Dubai: Acum sunt aproape moartă

Simona Halep a câştigat titlul cu numărul 20 al carierei, după o finală marcă-înregistrată! Fiesta la Dubai

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete