Ce a făcut Ilie Balaci în noaptea de dinaintea morţii sale: un foarte bun prieten a lămurit lucrurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ilie Balaci s-a aflat la Craiova pentru a vedea, duminică seară, derby-ul FCSB – CS U Craiova. N-a mai apucat însă, fiindcă s-a stins în dimineaţa partidei.

Ilie Balaci şi-a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în două localuri din Craiova. Mai întâi, s-a oprit la restaurantul „Periniţa“, iar apoi la „One Pub“.

Proprietarul primului restaurant, Robert Siclitaru, a vorbit pentru „Fanatik“ şi a explicat, în detaliu, ce a făcut Ilie Balaci, cel care a stat până la ora patru dimineaţă în oraş.

Ce a povestit Robert Siclitaru?

*A venit la mine la local, aşa cum făcea de obicei. Era ca o rutină. Ne-am pus la masă. Am râs, am glumit. Lui nea Ilie îi plăcea foarte mult să povestească. Şi acum, ne-a povestit despre o mie de lucruri. De când era el mic, de când era fotbalist. Era foarte fericit, relaxat.

*Aşa era el. Îi plăcea „bâzâiala“, cum zicem noi, caterinca. Era veselie alături de el. Cred că băut în vreo 8 ore maximum trei pahare de vin. Mulţi vorbesc prostii şi aiureli. Spun asta ca să ştie lumea adevărul! Cine îl ştie cu adevărat pe nea Ilie, ştie şi că nu exagera cu băutura, în general. Deci, vă zic, trei pahare de vin a băut. Apoi, a vrut să mergem la discotecă.

*Am ajuns acolo pentru că nea Ilie şi-a dorit să schimbe puţin atmosfera. Spaţiul unde se află clubul îmi aparţine. A stat puţin acolo. Cert e că nu a pus gura pe alcool câtă vreme am fost acolo. Eu am băut singur o sticlă de whiskey, dar el nu a băut alcool. Aşa că, în 10 ore, în care am fost împreună şi ne-am simţit bine, a băut trei pahare de vin. Eu zic că nu e mult pentru niciun om.

*Nu a dat nici un moment semne că nu s-ar simţi bine. Dimpotrivă, era plin de viaţă, era glumeţ cum îl ştiam. Vorbeam, la un moment dat, despre România – Serbia. Fiind prieteni de familie vechi ştiam că bunicul lui din partea tatălui era sârb. Şi i-am zis că sigur a ţinut cu Serbia. Mi-a zis: „Du-te, mă, de aici! Că eu sunt sută la sută român! Eu cu românii mei am ţinut!“. Era o bucurie să stai în preajma lui.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA