Ce a declarat Caroline Wozniacki după ce s-a lăsat pictată în pielea goală, realizând un pictorial nud incendiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caroline Wozniacki, pictată pe piele

Simona Halep o va întâlni azi, de la ora 14.30, pe Caroline Wozniacki, în al doilea meci al jucătoarei noastre din Grupa Roşie a Turneului Campioanelor.

Dacă Simona Halep este o prezenţă discretă în mediul monden. apariţiile ei fiind extrem de rare în această sferă, Caroline Wozniacki este o jucătoare care a renunţat demult la orice inhibiţii.  

Ea a fost protagonista unui pictorial inedit în revista americană Sports Illustrated.O echipă de artiste plastice a muncit ore în şir pentru a-i desena Carolinei Wozniacki pe corp un costum de baie roşu, pentru şedinţa foto, iar întregul proces a fost rezumat într-un videoclip publicat luni pe Youtube.

"Costumul arată uimitor. Am stat în picioare 4-5 ore la început, înainte să pot sta jos, dar a meritat 100% şi sunt bucuroasă că am făcut-o. Mă simt dezbrăcată de tot, dar când mă uit în oglindă simt că am destule haine. Nu am mai făcut nimic de genul ăsta şi e ceva special. Mă uit cu emoţie cum se completează costumul de baie. Apoi, vom face câteva fotografii, ca să cinstim costumul cum se cuvine", a declarat Caroline Wozniacki, în videoclipul care a urmat procesul de creare a desenului.  

Părăsită la altar! Lovitura dură pe care a primit-o Caroline Wozniacki şi care era să-i ruineze cariera

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete