Ce a ajuns să spună antrenorul lui Rangers despre Ianis Hagi, după ce în vară îl trimitea la „plimbare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înaintea meciului de astăzi cu Kilmarnock, Philippe Clement, antrenorul lui Rangers, a vorbit și despre absențele din lot. Una dintre este Ianis Hagi, care a primit cartonașul roșu la primul meci după ce a fost reprimit în lot, cu St. Johnstone, scor 2-0.

Philippe Clement și-a schimbat atitudinea față de Ianis Hagi. Foto Pofimedia

Antrenorul belgian și-a schimbat discursul despre Ianis Hagi în numai două luni. La finalul verii, Philippe Clement spunea tranșant: "A fost o discuție deschisă și sinceră cu el și agentul lui. I-am spus că nu îl vedem numărul 10 al echipei în următoarele sezoane și că trebuie să își găsească alte oportunități. Situația a rămas la fel, iar acum a venit și Bajrami".

Acum, la doar două luni după ce-l trimitea la plimbare pe mijlocașul tricolor, tehnicianul a declarat la conferința de presă că regretă că nu-l poate folosi pe internaționalul român: "Ianis Hagi este suspendat și e păcat de acest lucru".

Ianis Hagi revine la finalul lunii

Ianis este suspendat pentru următoaele două partide, cele cu Kilmarnock și St. Mirren. Va putea reveni pe teren cu Aberdeen, pe 30 octombrie. Cei de la Rangers, care l-a trimis să joace la echipa a doua a clubului și l-au reprimit abia după ce românul a renunțat la bani, au comentat și faptul că Hagi a jucat la națională.

”A fost o pauză internațională pozitivă pentru Ianis Hagi și România, care și-au consolidat poziția de lider în Grupa C2 după cele două victorii din UEFA Nations League. Jucătorul lui Rangers și-a adus contribuția venind de pe bancă în ambele meciuri: a evoluat 20 de minute în victoria 3-0 din deplasare cu Cipru, apoi a fost introdus pe final în succesul 2-1 cu Lituania”, au notat cei de la Rangers.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată