Căutările pentru găsirea avionului care îl transporta pe fotbalistul Emiliano Sala au fost reluate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emiliano Sala FOTO AFP

Căutările pentru găsirea avionului care îl transporta pe Emiliano Sala, dispărut, luni seară, între Nantes şi Cardiff au fost reluate, sâmbătă dimineaţă, după ce, în urma unei strângeri de fonduri s-au aduna peste 140.000 de euro.

Aceste fonduri au permis echipei conduse de David Mearns, specializat în acest tip de misiuni, să demareze din nou căutările.

Două ambarcaţiuni au început căutările mai întâi "la suprafaţă", urmând ca apoi, în funcţie de condiţiile meteo, să aibă loc alt tip de operaţiuni.

Aparatul de zbor Piper PA-46 Malibu a dispărut luni. La bord se aflau jucătorul achiziţionat de Cardiff City cu 15 milioane de lire sterline şi pilotul Dave Ibbotson. După câteva zile de căutări, autorităţile din Guersney au anunţat, joi, că au încetat căutările avionului.

De joi, de când s-a anunţat că nu vor continua căutările avionului dispărut, s-au făcut numeroase apeluri pentru ca autorităţile britanice să îi caute în continuare pe cei doi. Apelurile au venit de la FC Nantes, de la fotbalişti şi mai ales de la fani. O petiţie lansată pe platform change.org a fost semnată de zeci de mii de oameni.

Vineri, li s-au alăturat celor care cer continuarea căutărilor şi Lionel Messi şi Gonzalo Higuain.

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne