Catastrofă istorică: Mourinho a distrus United într-un meci care a uimit Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jose Mourinho şi-a desfiinţat fosta echipă, având o mare satisfacţie, în condiţiile în care a plecat de la United cu mare scandal

Mulţi s-au grăbit să zică, în ultimele sezoane, că Jose Mourinho (57 de ani) e un antrenor al cărui termen de valabilitate a trecut. Până să aflăm dacă lucrurile stau chiar aşa în privinţa portughezului, avem o certitudine: Manchester United şi-a pierdut strălucirea, odată cu plecarea lui Sir Alex Ferguson.

Au trecut 3 ani de la ultimul mare triumf fotbalistic pentru Manchester United, câştigarea Ligii Europa, în sezonul 2016-2017. Oricum, pe vremuri, o asemenea competiţie nici n-ar fi fost luată foarte în serios de „diavoli“, obişnuiţi cu fazele superioare ale Ligii Campionilor.

Între timp însă, United a decăzut. Are deja 3 ani fără trofee, iar în campionat nici nu s-a mai apropiat de titlu, pe ultimul câştigându-l acum 7 ani. Iată clasările din ultimele trei stagiuni doar:

*Locul 3, la 30 de puncte de primul loc

*Locul 6, la 29 de puncte de primul loc

*Locul 2, la 19 puncte de primul loc

Iar actualul campionat pare deja compromis, deşi abia au trecut trei meciuri pentru United. Dintre care două pierdute şi doar unul câştigat. Iar ultimul, jucat duminică seară, acasă, pe „Old Trafford“ a fost o catastrofă istorică: 1-6 cu Tottenham!

Mourinho n-a avut milă de fosta sa echipă, iar londonezii, după ce au primit gol de la Bruno Fernandes (2-penalty) au înscris de şase ori: Ndombèlé (4), Son Heung-Min (7), Kane (30), Son Heung-Min (37), Aurier (51), Kane (79-penalty).

United ar avea un singur argument în încercarea de a explica acest dezastru: a jucat în zece oameni din minutul 28, după ce Marţial a văzut „roşu“. Oricum, scorul era deja 2-1 pentru Tottenham.

Statisticienii, puşi la treabă

Clasamentul actual din Premier League arată horror pentru fosta campioană din Anglia. Manchester United e pe 16 din 20 cu doar 3 puncte. Iar acele puncte le-a obţinut, cu chiu cu vai, în deplasare, la Brighton (3-2), cu un penalty primit de VAR şi transformat în minutul 90+10, după ce arbitrul fluierase, iniţial, finalul partidei, la 2-2!

În rest, United a fost umilită acasă de două ori: 1-3 cu Crystal Palace şi acum 1-6 cu Tottenham.

În lumina acestui scor înregistrat, duminică seară, statisticienii au fost puşi la treabă. Iată ce au descoperit, potrivit gsp.ro:

*Manchester United n-a mai primit patru goluri în prima repriză din 1990. Nottingham reuşea asta;

*Doar de două ori în istorie mai încasase United şase goluri acasă în Premier League: cu Southampton în 1996 şi cu City în 2011;

*United n-a mai pierdut primele două meciuri jucate acasă din sezonul 1986/1987!

Ole Gunnar Solskjær, scaun şubred

Prima întrebare acum e dacă antrenorul Ole Gunnar Solskjær (47 de ani), adus de la Molde în decembrie 2018, va mai fi păstrat în funcţie? Şi, dacă da, oare poate redresa situaţia în pauza competiţională cauzată de meciurile internaţionale? Deoarece după această perioadă pentru United urmează o lună octombrie de foc. Iată programul:

*17 octombrie: Newcastle - Manchester United (Premier League)

*20 octombrie: PSG - Manchester United (Liga Campionilor)

*24 octombrie: Manchester United - Chelsea (Premier League)

*28 octombrie: Manchester United - Leipzig (Liga Campionilor)

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani