Cât costă sănătatea: Halep şi-a agravat accidentarea pentru o sumă minusculă. Ce riscă acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona a părăsit China Open în turul II, după o înfrângere cu Ekaterina Alexandrova (38 WTA), la capătul unui meci în care problemele ei fizice au fost evidente şi s-au şi agravat.

Simona Halep (5 WTA) a câştigat până acum peste 33,5 milioane de dolari din tenis, e pe locul 5 în clasamentul all-time al banilor, însă, pentru al doilea an la rând îşi sacrifică sănătatea pentru un bonus acordat de WTA.

Atât în sezonul trecut, cât şi în cel aflat în desfăşurare, românca s-a accidentat în luna septembrie. A ţinut să meargă însă atât la Wuhan, cât şi la Beijing, cu preţul de a-şi agrava problemele medicale. De fiecare dată, „Simo“ şi-a pus sănătatea în pericol din dorinţa de a bifa prezenţa la toate cele nouă turnee Premier Mandatory şi Premier 5 dintr-un sezon. Astfel, a îndeplinit condiţia pentru a încasa bonusul acordat de WTA pentru participare. Valoarea bonusului e stabilită în funcţie de locul ocupat de fiecare jucătoare din Top 10 în ultimul clasament al anului. Iată grila:

Locul 1: 1.000.000 de dolari

Locul 2: 700.000

Locul 3: 650.000

Locul 4: 450.000

Locul 5: 450.000

Locul 6: 350.000

Locul 7: 225.000

Locul 8: 225.000

Locul 9: 225.000

Locul 10: 225.000

În 2018 şi în 2017, din postura de lider mondial, Halep a pus mâna pe bonusul cel mare, de un milion de dolari. 

Anul acesta, aflată, deocamdată, pe locul 5, poate primi 450.000 de dolari. Dar suma exactă o vom afla doar după finalul stagiunii. Cert e că, mergând accidentată la Beijing, „Simo“ a fost învinsă în turul II de Ekaterina Alexandrova, scor 2-6, 3-6, şi, după meci, a admis că problemele ei fizice s-au agravat.

„A fost dur astăzi. Nu mi-am revenit bine după primul meci, aşa că mi-a fost dificil să joc astăzi, iar ea (n.r. – Ekaterina Alexandrova) a jucat foarte bine. Accidentarea de la Wuhan se agreavează, aşa că trebuie să merg acasă şi să fac un RMN. Trebuie să iau o pauză şi să fac tratament“, a spus fostul lider Mondial.

Kremlin cade. Shenzhen e miza!

Având în vedere că ceea ce i se întâmplă Simonei acum e aproape identic cu ce a păţit ea, în stagiunea trecută, nu e foarte greu de intuit ce va urma pentru ea. Oficial, în calendarul lui Halep figurează două competiţii până la finalul anului 2019:

*14-20 octombrie: Kremlin Cup

 *27 octombrie - 3 noiembrie: Turneul Campioanelor, Shenzhen

Şi anul trecut, programul a arătat la fel, după „dubla“ Wuhan – Beijing. Atunci, „Simo“ a renunţat la Kremlin Cup, după care a absentat şi de la Turneul Campioanelor. 

Acum, aproape sigur, Kremlin Cup va cădea din nou, miza fiind prezenţa la Turneul Campioanelor, întrecere pentru care românca s-a calificat pentru al 6-lea sezon la rând! Dintre sportivele aflate în activitate, nici una în afară de Halep nu se poate lăuda cu o astfel de performanţă, începând din 2014.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"