Cât a donat Ion Ţiriac pentru victimele incendiilor din Australia şi ce provocare i-a lansat Simonei Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Ţiriac a donat 100.000 de dolari australieni pentru victimele incendiilor din Australia şi i-a lansat o provocare Simonei Halep: să doneze şi ea, nu direct, ci prin intermediul Fundaţiei pe care miliardul o conduce.

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a lăsat deoparte pentru o scurtă perioadă de timp problemele forului pe care îl conduce (lipsa finanţării de la Minister), îndreptându-şi atenţia înspre situaţia critică din Australia, ţară care găzduieşte acum primul turneu de Mare Şlem al anului. Miliardarul român a iniţiat o campanie de donaţii, în contextul general, amplu, al implicării oamenilor din sport de pretutindeni în ajutorarea victimelor incendiilor de vegetaţie care devastează Australia. Ion Ţiriac a înregistrat un clip prin care anunţă că fundaţia sa a donat 100.000 de dolari australieni Federaţiei Australiene de Tenis, care se va asigura că aceşti bani merg în proporţie de sută la sută spre ajutorarea vicitimelor. Ţiriac i-a lansat apoi o provocare Simonei Halep, să se alăture cauzei.

Ion Ţiriac apelează la solidaritatea celor care au fost în Australia. Ca sportiv, Ion Ţiriac a participat de două ori la Australian Open, în 1977 şi 1978, reuşind un tur doi la simplu, într-o perioadă în care întrecerea australiană era în general ocolită de europeni, din cauza costurilor de deplasare şi a poziţionării în calendar.

„Australia trece prin cea mai mare catastrofă naturală a ultimilor zeci de ani. Iar noi, cei care am fost acolo, am jucat acolo, dar şi cei care auzim de ce se întâmplă acolo, suntem alături de ei. Focul continuă, Australia are nevoie de ajutor. Fundaţia Ţiriac a donat astăzi încă 100.000 de dolari tenisului australian, care o să folosească aceşti bani pentru ajutorarea victimelor. Eu servesc această minge astăzi şi îi servesc direct Simonei la Melbourne, care, dacă doreşte să doneze, se alătură Fundaţiei Ţiriac. Australia are nevoie de ajutor, hai să fim o inimă cu ei”, a spus Ion Ţiriac în mesajul de lansare a campaniei.

Cu două săptămâni în urmă, Fundaţia Ion Ţiriac mai donase 54.000 dolari australieni pentru aceeaşi cauză.

Totodată, miliardarul va distribui 30 de mingi de tenis cu autograf către personalităţi din lumea sportului şi nu numai, în speranţa că aceştia vor contribui la rândul lor cu donaţii, vor semna mingea şi vor duce bulgărele mai departe.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute