Carla Suarez Navarro, aproape de o victorie la revenirea pe teren după ce s-a vindecat de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO facebook.com

Carla Suarez Navarro, locul 118 WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 3-6, 7-6 (4), 6-4, de americanca Sloane Stephens, locul 59 WTA, în primul tur al French Open.

Cu acalaşi tenis curat, cu reverul ei inconfundabil, cu o singură mână, spaniola a fost la două puncte de victorie după ce a profitat şi de forma foarte slabă a finalistei ediţiei 2018 a turneului de la Roland Garros (învinsă de Simona Halep), care a rispit numeroase puncte (54 de greşeli neforţate, faţă de 32 adversara ei).

După ce a fost condusă cu 4-2 şi 40-0, în setul al doilea, Suarez Navarro a întors scorul şi a servit pentru meci la 5-4. Ea a fost foarte aproape să pună capăt partidei, conducând cu 30-0. Din păcate pentru ea, Stephens a reuşit break-ul şi apoi a câştigat setul.

Epuizată din punct de vedere fizic, după ce nu a mai jucat de peste 15 luni, Suarez Navarro a luptat şi în decisiv, revenind din nou de la 2-4 la 4-4. Stephens, o umbră a jucătoarei care câştiga US Open în 2017, a reuşit în cele din urmă să se impună fără glorie, după un meci care a durat două ore şi 25 de minute.

După o pauză de un an şi jumătate

Carla Suarez Navarro, 32 de ani, care nu a mai evoluat de la finalul lunii februarie 2020, când a pierdut în turul al doilea la Doha, a anunţat, la 22 aprilie, că s-a vindecat de limfomul Hodgkin.

Boala, un cancer al sistemului limfatic, i-a fost diagnosticată în mijlocul pandemiei de coronavirus, în august 2020, când se pregătea să se retragă din tenis, la finalul sezonului.

Însă sportiva spaniolă vrea să se retragă pe teren, nu din cauza bolii. Antrenându-se din martie, după ce a terminat chimioterapia, ea a dorit să revină în circuitul profesionist pentru a evolua la turneul de la Roland Garros.

În cariera ei, Carla Suarez Navarro a câştigat la simplu două turnee, la Doha - 2016 şi Oeiras - 2014, şi a mai disputat nouă finale, cele mai importante la Miami şi Roma, în 2015. Cea mai bună clasare a jucătoarei spaniole a fost locul 6 WTA, în 2016.

La grand slam-uri, ea a jucat în sferturi de mai multe ori, la Australian Open, Roland Garros şi US Open, iar la Wimbledon a atins faza optimilor de finală.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?