Cannavaro, un paradox: cum s-a impus ca stoper în ciuda fizicului său şi când l-a cucerit pe marele Maradona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ explică care a fost secretul succesului unui fundaş, care s-a remarcat prin eleganţă şi a ajuns să ridice Cupa Mondială deasupra capului.

Fabio Cannavaro e considerat unul dintre cei mai buni fundaşi din istoria fotbalului, în ciuda faptului că fizicul nu-l recomanda pentru postul de stoper. Italianul e mai degrabă mic de statură (1,76 metri), însă a compensat prin inteligenţă în joc, prin determinare şi printr-un plasament formidabil.

I-a câştigat respectul lui Maradona de când era un puşti

Cannavaro a început fotbalul la Napoli. Atunci când era doar un copil de mingi, de multe ori, Fabio urmărea antrenamentele echipei mari pentru a-şi vedea la lucru idolii: Maradona şi Ferrara. Peste ani, la un antrenament, tânărul Fabio a avut o intrare dură la marele Maradona. Imediat, colegii l-au înconjurat pe Cannavaro, reproşându-i faptul că nu l-a respectat pe cel care e un zeu la Napoli. Maradona însuşi însă l-a aplaudat pe Cannavaro pentru tupeul său şi l-a încurajat să joace la fel în continuare.

Are trei copii şi o fundaţie care luptă împotriva cancerului

Spre deosebire de multe alte vedete din fotbalul mondial, Cannavaro a avut o viaţă personală stabilă şi echilibrată. În 1996, s-a căsătorit cu Daniela Arenoso, cei doi având trei copii: Christian (14 ani), Martina (12 ani) şi Andrea (9 ani). Fratele lui Fabio, Paolo (32 de ani), e şi el fotbalist, fiind legitimat la Napoli. Cei doi chiar au jucat împreună, la Parma, între 2000 şi 2002. Fabio Cannavaro, împreună cu un alt fost internaţional italian, Ciro Ferrara, au înfiinţat o fundaţie ce luptă împotriva cancerului, susţinând un spital din oraşul lor natal, Napoli.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată