Canicula şi ploile fac ravagii în Australia: Halep s-a plâns de temperatură, iar Copil şi Niculescu au ieşit de pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Copil

Jucătorii români care se află în această perioadă a anului în „Ţara Cangurilor“ au parte de condiţii extreme de meteo.

Pe lângă Pliskova, Halep a mai avut o adversară redutabilă în partida din sferturi: căldura!

Confruntarea dintre cele două jucătoare a început la ora 16.00, ora locală, atunci când termometrul arăta 37 de grade Celsius. „A fost foarte cald şi a mi-a fost greu să mă descurc în aceste condiţii“, a spus Simona după victoria cu Pliskova. Partea bună a fost că, spre deosebire de jocul cu Caroline Garcia (Franţa, 34 WTA), românca n-a mai avut probleme din cauza durerilor de la tendonul lui Ahile.

Dacă Halep a transpirat serios la Sydney, tot în Australia, însă la Melbourne, Marius Copil (169 ATP) a avut chiar meciul întrerupt din cauza caniculei. În calificările de la Australian Open, românul a ajuns în turul II, după ce a trecut de Gianluca Naso (Italia, 223 ATP), scor 7-6, 6-4. La scorul de 3-3, în primul set, duelul a fost întrerupt, timp de trei ore, din cauza faptului că termometrul arăta 43 de grade Celsius. În următorul meci, Copil îl va înfrunta pe Mirza Basici (Bosnia, 137 ATP).

Niculescu, oprită la 1-1

Condiţiile meteo din Australia au încurcat-o şi pe Monica Niculescu (38 WTA). Ajunsă, în optimi, la Hobart, ea a părăsit terenul în duelul cu Heather Watson (Marea Britanie, 53 WTA). Niculescu a câştigat primul set cu 7-6, l-a pierdut pe al doilea cu 2-6 şi a fost condusă cu 1-3 în decisiv, atunci când organizatorii au întrerupt meciul din cauza ploii. 

Partida se va relua joi, iar cine va învinge, o va întâlni pe Johanna Larsson (Suedia, 54 WTA) în sferturi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul