Camelia Potec: „Toţi copiii ar trebui să înveţe să înoate gratuit, nu contra-cost, aşa cum se întâmplă în România”

0
0
Publicat:

În opinia preşedintei Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, birocraţia este cea mai mare problemă în dezvoltarea infrastructurii pentru sporturile acvatice. Fosta sportivă îşi doreşte ca toţi copiii să înveţe să înoate gratuit, nu contra-cost, aşa cum se întâmplă acum, în România.

în România, înotul se învață, din păcate, contra-cost, spune Potec. FOTO Facebook Camelia Potec

Preşedinta FRPNM a declarat pentru Agerpres că în România există acum doar două bazine pentru sărituri, la Bacău şi Bucureşti, lipsa infrastructurii descurajându-i pe copii să practice acest sport.

„Dacă vorbim de înot, aici putem spune că lucrurile s-au îmbunătăţit nu atât de mult pe cât s-au îmbunătăţit în alte state sau nu atât de repede, pentru că cea mai mare problemă a noastră este birocraţia. Există circa 300 de cereri la Compania Naţională de Investiţii, există 60 de proiecte de bazine în derulare, dar din păcate timpul pentru licitaţii, pentru lucrări de realizare este foarte lung din cauza birocraţiei. Pentru bazinul de la Otopeni, deschis în anul 2022 cu Campionatul european de juniori, am aşteptat 15 ani, pentru bazinul de la Brăila aşteptăm de opt ani finalizarea lucrărilor. Înţeleg şi statul român, că nu vin firmele, că sunt proceduri, că se judecă cu fostele firme", a menţionat Camelia Potec.

Declarația a fost făcută sâmbătă, la Tulcea, la deschiderea concursului de înot pentru copii Cupa Delta Dunării.

„Este nevoie de o infrastructură mai bună”

Preşedinta FRPNM a subliniat necesitatea urgentării procedurilor birocratice care împiedică dezvoltarea infrastructurii sportive şi promovarea sportului.

Din punct de vedere legal, toată lumea are tot felul de piedici, dar pentru a avea o generaţie de tineri sănătoşi, pentru a avea o generaţie de copii care să ne reprezinte cu cinste la cel mai înalt nivel, e clar că este nevoie de o infrastructură mai bună, care să se construiască mai repede, în doi, trei ani, aşa cum se întâmplă în afară. Cu siguranţă că toţi copiii ar trebui să înveţe măcar să înoate gratuit şi nu contra-cost, aşa cum se întâmplă acum”, a mai spus Camelia Potec.

Anul viitor România va găzdui o competiţie internaţională de înot, a precizat Camelia Potec,  Preşedinta FRPNM şi-a exprimat speranţa că,  începând de anul viitor, în bazele din ţară să se dezvolte şi înotul artistic, iar în 2032 România să aibă reprezentanţi la Jocurile Olimpice şi la disciplinele de sărituri în apă şi pentatlon modern.

„O calificare poate fi un proiect de succes pentru următoarele Jocuri olimpice”

Cu privire la proiectul anunţat de Paul Georgescu pentru ca la Jocurile olimpice din 2028 România să aibă un medaliat la înotul în ape deschise, Camelia Potec şi-a exprimat disponibilitatea de a-l sprijini.

„Paul a fost întotdeauna omul care a făcut imposibilul posibil. Eu cred că este o perioadă scurtă de timp, mai ales dacă vorbim de medalie, dar cred că o calificare poate fi un proiect de succes pentru următoarele Jocuri olimpice”, a conchis preşedinta FRPNM, Camelia Potec.

Camelia Potec a venit la competiţia de înot de la Tulcea însoţită de fiica sa, iar în timpul festivităţii de deschidere a primit din partea preşedintelui clubului Natantibus, Sorin Bălan, o plachetă în semn de recunoştinţă pentru rezultatele deosebite avute în activitatea sportivă şi în calitate de preşedinte a federaţiei.

În 2004, Camelia Potec a câştigat medalia de aur la proba de 200 de metri liber, la Olimpiada din Atena, iar în anul 2013 a devenit preşedinta federaţiei. În timpul activităţii sportive, a câştigat peste 200 de titluri naţionale şi 20 de medalii la competiţii internaţionale.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume