CALCULE Şanse foarte mici ca Simona Halep să revină pe locul 1 WTA după turneul de la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep ar fi redevenit liderul mondial al clasamentului WTA, dacă ar fi câştigat finala de la Madrid cu Kiki Bertens.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat şi pentru că românca are de apărat foarte multe puncte la următoarele două turnee, Roma şi Roland Garros, şansele ca Simona să revină pe prima poziţie până la sezonul pe iarbă sunt acum destul de mici.

Calculele sunt foarte simple la Roma. Simona Halep are de apărat finala pierdută în urmă cu un an, adică 585 de puncte. Astfel, singura modalitate prin care Halep îşi poate mări zestrea de puncte după Foro Italico este să căştige trofeul, caz în care ar ajunge la 6432 de puncte.

Câştigarea trofeului nu vine automat şi cu locul 1 WTA pentru româncă. Pentru acest lucru este nevoie şi ca Naomi Osaka, actualul lider WTA, să nu ajungă în sferturile de finală, adica să câştige cel mult un meci în Italia, japoneza fiind şi ea beneficiară de bye în turul inaugural. Japoneza, invinsa anul trecut în turul II la Roma chiar de Simona Halep, scor 6-1, 6-0, are un număr nesemnificativ de puncte de apărat, 60. .

Top 10 WTA, incepand de luni:

1. Naomi Osaka 6356
2. Simona Halep 6117
3. Angelique Kerber 5285
4. Kiki Bertens 5115
5. Petra Kvitova 5050
6. Elina Svitolina - 4866
7. Karolina Pliskova - 4786
8. Sloane Stephens - 4656
9. Ashleigh Barty - 4425
10. Aryna Sabalenka - 3500

În perspectiva celui de al doilea turneu de Grand Slam, şansele Simonei de a ajunge în vârful ierahiei mondiale sunt chiar mai mici. La Roland Garros, turneu ce urmează să înceapă pe 26 mai, constănţeanca nu poate adăuga nimic în plus ea fiind în ostura în care poate doar să îşi apere trofeul si cele 2000 de puncte aferente, în timp ce Naomi Osaka are de apărat doar 130 de puncte, la fel ca Petra Kvitova sau Kiki Bertens. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă