Calcule pentru Mondiale: România ar fi într-o grupă de foc dacă merge în Brazilia!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rpomânia ar putea fi în aceeaşi grupă cu Anglia lui Rooney şi Brazilia lui Silva FOTO Reuters

Dacă trece de baraj şi se califică în Brazilia, România va întâlni la Cupa Mondială două echipe de calibru: una din America de Sud şi una din Europa.

Nici măcar negativismul lui Răzvan Raţ nu ne împiedică să sperăm că România se va califica la Campionatul Mondial din Brazilia 2014. Sigur că jocul naţionalei lui Piţurcă e unul fad şi fără orizont, dar poate vom avea şansă şi la baraj, iar în câteva luni ne punem pe picioare. Pornind de la echipele calificate deja, de la regulile FIFA şi de la clasamentul FIFA al coeficienţilor dat ieri publicităţii, şi care va fi cel luat în calcul, am simulat o schemă: cum ar putea arăta cele opt urne înaintea tragerii la sorţi pentru Cupa Mondială.

Urna 1: fără Olanda

În proporţie de 99 la sută se ştiu cei opt capi de serie. Olanda, echipă care a făcut tot posibilul să intre în acest grup şi, implicit, ne-a ajutat şi pe noi, a pierdut la limită poziţia de cap de serie. Ar mai fi o şansă minusculă pentru “Portocala Mecanică”, şi anume ca Uruguayul să piardă meciul de baraj cu Iordania, însă diferenţa de valoare între cele două naţionale e astronomică.

Urna a doua: echipele din Europa

Aici intră cinci formaţii din Europa care şi-au asigurat deja prezenţa la Mondiale, plus încă trei de pe “Bătrânul Continent” care urmează să se califice din meciurile de baraj. România ar putea intra pe una din aceste poziţii doar dacă la Mondial se califică şi Islanda, adică singura echipă din Europa care este mai slab cotată ca noi dintre cele calificate la baraj.

Urna a treia: aici ar fi România

Şansele ca Islanda să obţină biletul pentru Brazilia sunt reduse, aşa că echipa lui Piţurcă se va regăsi în cea de-a treia urnă valorică. Cum FIFA interzice ca trei echipe de pe acelaşi continent să fie plasate în aceeaşi grupă, România va fi repartizată într-o grupă care are cap de serie o echipă sud-americană! 

Aşadar, am fi într-o grupă cu Brazilia, Argentina, Columbia sau Uruguay, plus o ţară din Europa din urna a doua valorică, posibil Italia, Anglia sau Olanda! Acesta este cel mai plauzibil scenariu pentru formaţia lui Victor Piţurcă, în fericitul caz în care ne vom califica la Mondiale, iar Răzvan Raţ va exclama şi el: “Da, se vede Rio!”.

Cum vor arăta urnele pentru Cupa Mondială

Urna 1 – capi de serie

Brazilia, Argentina, Uruguay, Columbia, Spania, Germania, Elvetia, Belgia


Urna 2 – urna europeană

Anglia, Bosnia, Italia, Olanda, Rusia + cele mai bune trei echipe din Europa care se califică de la baraj


Urna 3 – America de Sud + Africa + ultima europeană

Ecuador, Chile (sigure) + Nigeria, Ghana, C. de Fildeş, Camerun, (favorite după turul barajului), Burkina Faso  / Algeria + cea mai slabă echipă europeană calificată (posibil România)


Urna 4 – America Centrala + Asia

SUA, Costa Rica, Honduras, Mexic (dacă bate Noua Zeelandă), Japonia, Coreea de Sud, Iran, Australia

*Uruguay, Mexic şi echipele din Africa n-au obţinut calificarea încă

Cea mai grea grupă: Brazilia, Olanda, România, Japonia

Cea mai uşoară grupă: Columbia, Bosnia, România, Honduras

Ce locuri se mai dispută

Uruguay – Iordania
Mexic – Noua Zeelandă
5 locuri din Africa (s-au disputat meciurile tur din baraj)
4 locuri din Europa (partidele de baraj)

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani