Cadu nu se teme de Manchester United, clujenii sunt gata de lupta cu englezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CFR Cluj o va întâlni marţi seară pe Manchester United. FOTO Mediafax

Cu o zi înainte de partida dintre CFR Cluj şi Manchester United, Sir Alex Ferguson prefaţează meciul, menţionând că echipa sa va aborda meciul la victorie.

Sir Alex Ferguson a trecut peste înfrângerea echipei sale în faţa lui Tottenham (2-3) şi a prefaţat meciul de marţi seară, împotriva celor de la CFR Cluj, în cadrul Ligii Campionilor. Tehnicianul spune că nu va menaja niciun jucător şi că primul 11 va conţine toate numele mari, precum Robin Van Persie şi Wayne Rooney, arătându-se impresionat de modul în care clujenii s-au calificat în grupele Ligii.

„Nici vorbă să jucăm cu rezervele şi tinerii la Cluj, vom folosi jucători experimentaţi. CFR Cluj a învins-o pe Basel în ambele meciuri din play-off şi asta arată la ce nivel sunt. De asemenea, faptul că au câştigat la Braga spune ceva. Nu este o deplasare uşoară pentru noi şi tratăm acest meci foarte serios. Au speranţe de calificare. Vor să obţină ceva din acest meci pentru a fi într-o postură favorabilă înaintea dubleu cu Galatasaray“, a menţionat Ferguson.

Rooney ia un calcul doar câştigarea partidei de către echipa sa, fiind conştient că este puternică şi greu de învins: „Meciul de la Cluj este important pentru noi. Sperăm că vom obţine victoria, care ne va pune într-o poziţie favorabilă pentru calificare. E palpitant să joci în Liga Campionilor, e diferită de Premier League. Dacă nu eşti în cea mai bună formă şi nu dai totul, eşti pedepsit, lucru care ni s-a întâmplat în ediţia trecută“.

Căpitanul clujenilor, stranierul cu cele mai multe jocuri bifate în fotbalul românesc şi cel care a luat parte la toate performanţele notabile ale clubului feroviar, nu este speriat de englezi. Cu toate că e conştient că va întâlni una dintre cele mai bune echipe din lume, are în vedere un rezultat bun şi declară că echipa sa este gata de luptă.

Meciul va fi condus de către un arbitru sociolog, spaniolul Alberto Undiano Mallenco. În vârstă de 39 de ani, acesta profesează ca sociolog în Navarra. Fiind arbitru FIFA din 2004, a fost desemnat cel mai bun arbitru spaniol în 2005 şi 2007, iar în 2010 a primit trei delegări la meciurile de la Campionatul Mondial din Africa de Sud.

Partida dintre CFR Cluj - Manchester United este programată marţi, pe „Dr. Constantin Rădulescu“, începând cu ora 21.45.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate