Buzărnescu, coşmarul continuă: A pierdut iarăşi, iar cifrele ei sunt groaznice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzărnescu e nevoită să joace tot mai des în calificări, pentru a ajunge pe tabloul principal al unor turnee

În vârstă de 32 de ani, Mihaela Buzărnescu era, la un moment dat, a doua cea mai bună jucătoare din România, după Simona Halep. Acum, leagă înfrângerile şi pare a fi într-o situaţie fără ieşire.

Mihaela Buzărnescu a alunecat până pe locul 135 mondial, în condiţiile în care, la 6 august 2018, atingea locul 20 WTA, cea mai bună clasare din cariera ei de până acum.

Din păcate, după accidentarea suferită chiar la vremea respectivă, „Miki“ nu şi-a mai revenit nici până acum. Iar bilanţul ei în ultimele 13 partide din circuitul WTA vorbeşte de la sine: 4 victorii, 9 înfrângeri! Cu asemenea cifre, nu e de mirare că sportiva de 32 de ani a părăsit ultimele patru întreceri la care a participat, după primul meci disputat pe tabloul principal!

Astăzi, în turul I de la Lyon, Buzărnescu a început meciul cu Kristina Mladenovici (53 WTA) în forţă, însă l-a încheiat în genunchi. Românca a luat primul set cu 7-5, însă pe următoarele două le-a pierdut cu 5-7, 2-6.

În următorul clasament mondial, Buzărnescu va cădea cel puţin încă o poziţie, până pe 136 WTA.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein