Buzărnescu, copilul-minune al tenisului feminin: Site-ul oficial WTA a făcut o plecăciune în faţa româncei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Buzărnescu (33 WTA) e revelaţia turneului francez de până acum, iar victoria ei cu Elina Svitolina (4 WTA) a fost reflectată pe larg în presa mondială.

Vestea că Mihaela Buzărnescu a învins a patra jucătoare a lumii la French Open 2018 a făcut înconjurul lumii şi mulţi abia au aflat despre ascensiunea unei românce care până acum un an şi ceva era pe locul 400 WTA. 

Ce a realizat Buzărnescu e cu atât mai impresionant cu cât nu vorbim despre o sportivă aflată la început de drum, ci de una care a reuşit o „metamorfoză“ la vârsta de 30 de ani.

Site-ul oficial WTA a tratat pe larg victoria obţinută de Buzărnescu vineri la Paris şi a subliniat ascensiunea Mihaelei.

„Românca de 30 de ani n-a câştigat niciodată un meci pe tabloul principal la vreun Grand Slam până în această săptămână, dar a reuşit vineri şocul turneului, eliminând-o pe Elina Svitolina, capul de serie numărul 4. A fost o confruntare fantastică pentru Mihaela, care a trimis 31 de lovituri câştigătoare într-o dispută care a durat doar 97 de minute“, a scris site-ul oficial WTA.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare