Bute: "Cu Johnson va fi meciul carierei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pugilistul Lucian Bute a declarat că, ţinând cont de palmaresul şi experienţa viitorului său adversar, Glen Johnson, meciul din 5 noiembrie este cea mai mare provocare a carierei sale şi că nu şi-a propus să-l învingă pe jamaican prin KO, ci să câştige lupta pas cu pas, informează boxingscene.com.

"M-am antrenat de multe ori cu el, însă un meci cu el va fi diferit şi cu siguranţă că va fi surprins. Ar trebui să fie un meci foarte greu. El a luptat cu pugilişti mari precum Chad Dawson şi Tavoris Cloud. Dacă ne uităm la palmaresul său şi la experienţă, pot spune că aceasta va fi cea mai mare provocare pentru mine până acum. Totuşi, vom vedea pe 5 noiembrie dacă va fi cu adevărat cea mai mare provocare sau nu", a declarat Bute, citat de boxingscene.com.

Într-o declaraţie acordată, luni, site-ului fightnews.com, Bute a declarat că nu şi-a propus să-l facă KO pe Johnson. "Obiectivul meu pe 5 noiembrie este să câştig meciul. Să câştig fiecare rundă, toate cele 12 runde şi să părăsesc ringul campion mondial. Acesta este obiectivul meu", a spus Bute.

Lucian Bute a mai spus că meciul din noiembrie este foarte important pentru el, pentru că ar putea să le trimită un mesaj celorlalţi competitori de la categoria super-mijlocie. "Sunt foarte concentrat pe acest meci şi mesajul meu pentru ceilalţi este: «Vin»", a mai spus pugilistul român.

La rândul său, antrenorul românului, Stephan Larouche, a declarat: "I-am spus să lupte pumn cu pumn, combinaţie cu combinaţie. Dacă KO-ul va veni, atunci va fi foarte bine. Dacă un pugilist nu luptă pentru un KO, de obicei atunci se întâmplă. Dacă urmăreşti asta, există şansa să nu reuşeşti să-l obţii. I-am spus lui Bute să fie el însuşi, să fie deştept, să continue să facă ce ştie să facă şi sperăm că va putea să facă un meci mare cu Glen Johnson, care este în continuare competitiv. Pare mai tânăr decât arată certificatul de naştere".

Stephan Larouche a adăugat că următoarele două sau trei meciuri ale lui Bute ar putea să aibă loc în Statele Unite ale Americii. "Am putea lupta cu Andre Ward sau Carl Froch sau Kessler. Nu cred că acestora le-ar plăcea să vină în Canada şi cred că dacă aceste meciuri vor putea fi vândute, atunci vom accepta cu plăcere să venim la New York, Las Vegas sau Atlantic City. Lucian este deschis unei astfel de variante", a spus antrenorul lui Bute.

Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, îşi va pune centura în joc, la 5 noiembrie, în cadrul unei gale în care îl va avea ca adversar pe jamaicanul Glen Johnson, în vârstă de 42 de ani.

Jamaicanul Glen Johnson a disputat 68 de partide în carieră, reuşind să câştige 51 (35 prin knock-out), pierzând 15 şi remizând de două ori.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete