Burleanu, un proces câştigat, altul pierdut: ce a scris jurnalistul care l-a învins pe şeful FRF în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu

Pentru a-l ironiza pe preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, un ziarist l-a inventat pe personajul „Ciurli-Burli“, ceea ce l-a înfuriat pe conducătorul de la „Casa Fotbalului“.

Drept urmare, Răzvan Burleanu l-a dat în judecată pe Răzvan Boanchiş, care scrie la ziarul „Naţional“, solicitând ca acesta să plătească daune de aproximativ 120.000 de euro!

Potrivit prosport.ro, şeful FRF a deschis o acţiune în instanţă, la Tribunalul Bucureşti, cu obiectul „acţiune în răspundere delictuală“, după textele ironice ale lui Boanchiş despre personajul „Ciurli-Burli“. După un proces care a durat patru luni, instanţa a respins acuzaţiile formulate de Burleanu, însă acesta poate face apel în 30 de zile.

„E ca şi cum Pinocchio l-ar fi dat în judecată pe Gepetto“

Contactat de prosport.ro, Boanchiş şi-a comentat victoria în faţa preşedintelui FRF. „Ar fi fost o premieră mondială să pierd un proces cu cineva care s-a simţit vizat citind textele mele, deşi nu i-am pronunţat numele. Am scris de Mitrea Cocor şi de Ciurli-Burli. Acest personaj, Ciurli-Burli, este creaţia mea, este fictiv. Are câte ceva de la mulţi oameni. Că Burleanu s-a regăsit în acel personaj, e problema dânsului. A pretins că i-am afectat imaginea, că se vorbeşte la UEFA de asta. E ca şi cum Pinocchio l-ar fi dat în judecată pe Gepeto. Atât de absurdă e situaţia“, a spus Boanchiş.

În ciuda acestei înfrângeri în instanţă, Burleanu se poate consola cu faptul că tocmai a câştigat un alt proces de calomnie pe care l-a intenat fostului internaţional, Daniel Prodan. Acesta trebuie să-i dea şefului FRF daune de 25.000 de lei, după ce a pierdut şi la recurs.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă