Burleanu râde cu lacrimi: Scandal monstru la televizor după ce i-a oferit lui Hagi postul de selecţioner

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu

Printr-o mişcare extrem de inteligentă, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF) s-a întâlnit cu fostul căpitan al tricolorilor, ştiind că acesta n-are cum să vină la prima reprezentativă.

România a mai ratat o calificare la o Cupă Mondială, iar după eşecul din preliminariile pentru CM 2022 a reapărut ideea potrivit căreia toate problemele unui fotbal bolnav pot fi rezolvate, ca prin magie, de un selecţioner nou. Iar acesta ar trebui să fie obligatoriu Gheorghe Hagi (56 de ani).

Inclusiv patronul şi antrenorul Farului Constanţa a lăsat de înţeles, printr-o apariţie la postul Digi Sport, că e revoltat că nu i se oferă postul de selecţioner. Doar că de acum, şeful FRF, Răzvan Burleanu, i-a închis gura lui Hagi, propunându-i exact această funcţie, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Practic, prin întâlnirea cu Hagi, Burleanu a dat o mare lovitură. Pentru că nu mai poate fi acuzat că ar avea ceva cu Generaţia de Aur din moment ce chiar l-a ofertat pe Hagi, liderul acestei generaţii, să preia naţionala. Exact de aici a şi pornit un scandal mediatic care, foarte probabil, l-a amuzat teribil pe şeful FRF.

Concret, analistul Digi Sport, Ilie Dumitrescu, a lăudat iniţiativa lui Burleanu de a discuta cu Hagi pentru postul de selecţioner. „Răzvan Burleanu a demontat foarte multe lucruri, că ar avea ceva împotriva Generaţiei de Aur. El a mai avut o discuţie şi cu Dan Petrescu“, a spus Dumitrescu, membru marcant în Generaţia de Aur a fotbalului românesc.

Declaraţia lui Dumitrescu a fost taxată însă de fostul portar al naţionalei, Florin Prunea. Aflat în conflict de mai mulţi ani cu actuala conducere FRF, Prunea a a avut o intervenţie telefonică la Digi Sport în care şi-a făcut praf fostul coleg de la naţională.

Cum a decurs dialogul Prunea - Dumitrescu?

*Florin Prunea: Ilie, tu ce ai făcut în seara asta... nu se face! Te ştiam altfel. Nu a făcut nimeni ce faci tu! Un reprezentant al Generaţiei de Aur să spună asta... Să îi dai, aşa, nişte vorbe bune lui Burleanu...

*Ilie Dumitrescu: Florine, peste 3-5 ani, tot aici (n.r. la Digi) o să mă vezi pe mine. Eu nu am vorbit în numele Generaţiei de Aur. Când văd că cineva s-a gândit la Hagi şi apreciază munca de antrenor, trebuie să o spun.

*Florin Prunea: Ai spus că Răzvan Burleanu a rezolvat problema cu Generaţia de Aur. Vorbeşte în numele tău, nu în numele nostru. Nu sunteţi doar voi, Hagi, Popescu, Dumitrescu... La înmormântarea lui Didi Prodan am stabilit cu toţii să nu ne asociem cu acest băieţaş şi tu acum îl lauzi. Nu mai vorbi tu, care ai un interes. Tu vorbeşti în interesul tău, e clar! Să îţi fie ruşine, ti-o spune fratele tău! 

*Ilie Dumitrescu: Îţi spun ceva în direct, eu nu intru într-un astfel de dialog cu tine, unul ieftin. Eu am avut ofertă să îmi aleg orice funcţie vreau eu în echipa lui Răzvan Burleanu, în urmă cu mai mulţi ani, dar am refuzat. Am zis că sunt din altă echipă.

CITEŞTE ŞI:

Hagi, făcut şah-mat: „A încasat-o!“. Reacţie dură după ce a refuzat postul de selecţioner

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc