Burleanu, amuzat: Cum l-a luat peste picior pe ministrul Finanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a fost ironic după ce Florin Cîţu a anunţat, săptămâna trecută, un control la „Casa Fotbalului“, după o sesizare făcută de Progresul Bucureşti, o formaţie care evoluează în ligile inferioare.

Răzvan Burleanu s-a amuzat pe seama demersului început de cei de la ANAF care a fost anunţat, pompos, de Florin Cîţu.

Într-o conferinţă de presă organizată astăzi, şeful FRF a comentat acest subiect, s-a referit la inaugurarea noului stadion Steaua şi apoi a dat asigurări că Adrian Mutu va rămâne la România U21, în ciuda ofertei pe care o are de la CFR Cluj.

Ce a spus Răzvan Burleanu?

*Să vorbim şi despre controlul ANAF de la FRF. A trebuit să dau timpul în urmă. Încă din 2014, Federaţia a implementat toate principiile de bună guvernanţă. Am devenit un exemplu în regiune. Am pus tot la dispoziţie şi aşa vom face şi de acum înainte. Am trecut prin toate controalele. Dacă Ministerul de Finanţe şi-ar fi digitalizat serviciile, nici n-ar fi fost nevoie astăzi de un control. Sunt şi părţi bune după aceste verificări.

*Ministrul de Finanţe va înţelege că FRF nu e o instituţie publică, aşa cum tot a insistat în numeroase rânduri, punând Federaţia la un loc cu primării sau consilii judeţene. Se va vedea care e contribuţia Federaţiei la FRF. În 2019, FRF a contribuit cu nu mai puţin de 13 milioane  de lei. Am primit 0 lei sprijin înapoi. Totodată, indirect, fotbalul românesc contribuie la bugetul de stat cu 750 de milioane de euro anual, conform unui studiu al Uniunii Europene. 

*Am văzut că Ministrul de Finanţe are un apetit pentru televiziunile care nu îşi plătesc taxele. Prin urmare, voi folosi acest prilej, care e un context mult mai bun decât o scrisoare oficială, de a-i solicita public Ministrului de Finanţe să includă sportul în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă. 

*În 2018, Industria Sportului a contribuit cu peste 2,12 % la Produsul Intern Brut al Uniunii Europene, în contextul în care agricultura a contribuit cu doar 1,1%. Rata de angajare în sport, în Uniunea Europeană, este de 2,7%. În România e de doar 1%. Asta înseamnă că avem un mare potenţial.

*Suntem mult mai serioşi decât cei care au organizat acest eveniment (n.r. - inaugurarea noului Stadion Steaua). Nu îmi vine să cred că nu au chemat niciun stelist. Eu am crezut că au învăţat din greşeala pe care eu, alături de colegii mei, am făcut-o la tragerea la sorţi, de la Romexpo, când nu l-am invitat pe Gică Hagi (n.r. - tragere la sorţi pentru Euro 2020). Se pare că nu au învăţat. La un asemenea eveniment, ar fi trebuit să fie prezenţi cei care au produs performanţe pentru Steaua. Şi mulţi, din fericire, sunt în viaţă!

*Directorul tehnic al FRF (n.r. - Mihai Stoichiţă) a discutat cu Adrian Mutu astăzi, iar el a infirmat că a fost contactat pentru o astfel de propunere. Contractul său a fost prelungit după obţinerea calificării, deci el este selecţionerul naţionalei U21 a României.

*Fiecare antrenor are o clauză de reziliere. Nu te poţi despărţi de una dintre echipele naţionale fără o astfel de clauză, indiferent de numele tău.

Dinamo şi-a plătit toate datoriile, astfel încât să nu ajungă în situaţia de a fi depunctată.  Răzvan Burleanu preşedinte FRF  
Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate