Burcă e vicecăpitan la Energie Cottbus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Burcă e vicecăpitan la Energie Cottbus

După doi ani de la transferul la Energie Cottbus, timp în care a apucat să joace doar opt meciuri, fundaşul Ovidiu Burcă a ajuns vicecăpitan al echipei la care mai joacă Emil Jula şi Sergiu Radu.

În vara lui 2007, Burcă ajungea de la FC Naţional la Energie Cottbus. Numai că la scurt timp după perfectarea transferului, el a fost operat din cauza unei infecţii la peroneu, cauzată de o plăcuţă metalică ce îi fusese introdusă în picior la o intervenţie anterioară.

Perioada de indisponibilitate s-a prelungit neaşteptat de mult, astfel că fostul fundaş de la Dinamo şi FC Naţional nu a jucat niciun meci pentru Cottbus în sezonul 2007/2008.

Energie Cottbus va juca în acest sezon în 2. Bundesliga, iar Burcă a ales să rămână la echipă pentru a-şi plăti datoria morală pe care spune că o are faţă de clubul la care este legitimat alături de alţi doi români, atacanţii Emil Jula şi Sergiu Radu.