Buget de 45 miliarde de lei pe 2005 pentru sportul clujean
0Consiliul Local Cluj a decis ca bugetul alocat sportului pe 2005 sa fie de 45 de miliarde de lei. In 2004, sportul clujean a primit 55,9 miliarde de lei, dar acum se considera ca, desi sunt mai
Consiliul Local Cluj a decis ca bugetul alocat sportului pe 2005 sa fie de 45 de miliarde de lei. In 2004, sportul clujean a primit 55,9 miliarde de lei, dar acum se considera ca, desi sunt mai putini, banii pot fi administrati mai bine. "S-a considerat ca banii pot fi mai bine administrati, iar pe de alta parte, dorim sa tragem un semnal de alarma societatilor comerciale din Cluj, sa ni se alature intr-un proiect comun de sprijinire a sportului", a explicat purtatorul de cuvant al Primariei Cluj, Rares Niculescu. Niculescu a mai spus ca "in 2005, echipele de fotbal CFR si Universitatea Cluj vor primi tot sume egale de la buget, cate 10 miliarde de lei. Nu vrem sa facem discriminari si ne dorim ca in sezonul viitor sa joace amandoua in Divizia A". Din bugetul aprobat pe 2005 se vor scadea sumele datorate cluburilor clujene, la finalul lui 2004. "Pana pe 15 februarie dorim sa achitam restantele, care speram ca nu depasesc 5 miliarde de lei. Vom ramane astfel cu 40 de miliarde de lei, pe care, probabil, ii vom imparti in doua transe anuale", a declarat Stefan Ionescu, inspector de specialitate in cadrul Comisiei pentru Sport.