Buceschi: „Avem o problemă psihică. Nu putem gestiona meciurile importante“ Ce spune despre accidentarea lui Neagu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eliza Buceschi a venit neagră de supărare la interviul de după meciul cu Ungaria, pierdut cu 29-31, şi a oferit primele detalii despre accidentarea Cristinei Neagu, scoasă cu targa de pe teren.

"Din păcate, suntem supărate pentru că nu am reuşit să ne calificăm pe mâna noastră. E greu să aştepţi după alţii. A fost un meci urât, aş vrea să putem să-l uităm cât de repede putem. Cred că avem o problemă psihică în astfel de meciuri, nu ştiu ce să zic!", a declarat Eliza, la TVR.

Buceschi a vorbit şi despre accidentarea celei mai bune handbaliste a lumii, Cristina Neagu, care e suspectă de ruptură de ligamente încrucişate la genunchiul drept: "Nu ştim exact, din câte am înţeles i-a fugit genunchiul. Din păcate, se poate vorbi despre o ruptură de ligamente. Trebuie să aşteptăm până când va face un RMN şi vom vedea. Avem o problemă psihică, zic eu, nu ştiu de ce nu putem gestiona meciurile aceste importante pentru noi", a încheiat Eliza

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare