Botoşani a învins Corona, iar braşovenii sunt resemnaţi cu retrogradarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Botoşani a câştigat meciul împotriva celor de la Corona Braşov, disputat sâmbătă şi încheiat cu 3-1. Graţie acestei victorii, gazdele au urcat patru poziţii în clasamentul Ligii I, de pe 11 pe locul şapte.

FC Botoşani a deschis scorul prin Claudiu Codoban (39'), care a reuşit „dubla“, printr-un şut în vinclu, de la 20 de metri (49'), iar Attila Hadnagy a majorat rezultatul (53'). Golul de onoare al oaspeţilor a fost înscris de Francesco Wanderson (74').

Gazdele ocupă locul şapte în primul eşalon românesc, având un bilanţ de 10 victorii, cinci remize şi 11 înfrângeri, iar etapa viitoare vor întâlni Universitatea Cluj, în deplasare. De cealaltă parte, Corona Braşov se află pe ultima poziţie în Liga I, la 14 puncte distanţă de prima echipă care se salvează de la retrogradare, cu două meciuri câştigate, şapte egaluri şi 14 partide pierdute, iar meciul următor va fi cu ACS Poli Timişoara, pe teren propriu.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Concordia a învins Ceahlăul şi a urcat trei locuri în clasament. Arbitrul a eliminat de pe teren trei jucători

Viitorul a învins Vasluiul în deplasare. Echipa lui Gheorghe Hagi luptă să scape de retrogradare

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată