Bornescu:"Poate ne-am dorit prea mult victoria!"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bornescu:"Poate ne-am dorit prea mult victoria!"

Mircea Bornescu, a menţionat că formaţia sa a jucat slab, iar rezultatul îl dezamăgeşte.

"Aşa e fotbalul, când nu eşti serios de pedepseşte. Este greu, pentru că speram la cel puţin un punct.

Am prins o zi slabă, iar dacă meciul se disputa cu spectatori, cred că era altceva".

Goalkepeer-ul a fost completat de Ovidiu Dănănae, care a menţionat: " Puteam să avem calificarea în cupele europene în buzunar, dar aşa suntem noi, oltenii, trebuie să stăm cu sufletul la gură.

Poate ne-am dorit prea mult victoria. Cu puţin noroc, puteam obţine un egal care să ne ducă în Europa. Sperăm să ocupăm totuşi un loc bun, să facem suporterii şi patronul fericiţi