Bölöni, prețuit în România: Cele două mesaje-surpriză primite de ziua sa EXCLUSIV

0
Publicat:

Ladislau Bölöni se numără printre cele mai importante figuri ale sportului românesc, fiind primul fotbalist care a adunat 100 de selecții în echipa națională. Mai precis, în perioada 1975-1988, Loți a evoluat de 102 ori sub tricolor și a înscris 23 de goluri. Acest bilanț include și o calificare cu România, la Euro 1984, într-o perioadă în care la turneul final ajungeau doar opt naționale!

La nivel de cluburi, palmaresul lui Loți e la fel de impresionant, ca jucător: șapte trofee câștigate, toate cu Steaua, dintre care două sunt de domeniul SF-ului pentru fotbalul nostru de astăzi: Cupa Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1986).

Deși un fotbalist uriaș pentru România, Bölöni e extrem de apreciat și în Ungaria, având în vedere etnia sa. Iar aprecierea maghiarilor pentru fostul mare internațional român s-a văzut și acum, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, pe data de 11 martie. Cu acest prilej, prim-ministrul Viktor Orbán (59 de ani) i-a adresat actualului antrenor de la Metz o scrisoare: „Stimabile maestru, dacă ar exista un top al celor mai așteptate cărți ale anului, atunci autobiografia dumneavostră sigur s-ar număra printre ele (n.r. – Bölöni lucrează de ani buni la această carte autobiografică). Permiteți-mi să mă alătur apropiaților, rudelor și admiratorilor și să vă felicit cu ocazia aniversării. Vă doresc multă sănătate și succes în cariera de antrenor. La mulți ani!“.

Răzvan Burleanu, președinte FRF

Eduard Novak și Răzvan Burleanu, mesaje pentru Loți

După această scrisoare trimisă de Viktor Orbán, s-a vehiculat ideea că, în România, Bölöni ar fi fost complet ignorat de oficialii țării. Ce-i drept, niciun politician, de nivelul lui Viktor Orbán, nu și-a adus aminte de Bölöni de ziua sa, însă acesta a primit, totuși, foarte multe mesaje din țară. Dintre care două au fost din partea unor oameni cu funcții importante.

Vorbim despre Eduard Novak, ministrul Sporturilor, și de Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal. Dacă în cazul lui Novak, de etnie maghiară la rândul său, era chiar de așteptat ca acesta să-l felicite pe Bölöni, în cazul lui Răzvan Burleanu, gestul a fost cu adevărat surprinzător. Asta deoarece, la începutul anului 2022, șeful FRF a lăsat impresia că a făcut tot posibilul ca negocierile cu Loți, pentru postul de selecționer, să nu ajungă și la semnarea unui contract, Burleanu preferând varianta Edward Iordănescu. Care, ulterior, a și fost numit pe banca României. După care Bölöni a ajuns la Metz, cu care se află acum în cursa pentru promovare în prima ligă franceză.

Contactat de „Adevărul“, Bölöni ne-a confirmat că, într-adevăr, atât Eduard Novak, cât și Răzvan Burleanu s-au numărat printre cei care l-au felicitat prin mesaje de ziua sa de naștere. „Așa e! Le-am și mulțumit, la rândul meu. Au fost foarte multe mesaje pe care le-am primit din țară, dar și telefoane, ceea ce m-a bucurat foarte mult“, ne-a spus Bölöni.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent