Bilanţul primei reprezentative cu Sandu, şef la FRF: 5 calificări din 12 posibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu numai la nivelul echipelor de juniori şi de tineret, dar şi la naţionala mare, Federaţia Română de Fotbal a bifat mai multe rateuri, de când sportul-rege e gestionat de „Naşul“.

Statisticile fotbalului juvenil demonstrează că federaţia condusă de Mircea Sandu a eşuat lamentabil, atunci când a trebuit să construiască şi să formeze fotbalişti. În schimb, când a trebuit să profite de munca altora, FRF s-a descurcat de minune. 

Între 1990 şi 2000, Generaţia de Aur, formată pe vremea comunismului, a ratat o singură dată calificarea la un turneu final. Apoi, când la echipa naţională au ajuns jucătorii formaţi în sistemul corupt şi bolnav gestionat de Federaţia lui Mircea Sandu, s-a obţinut o singură calificare între 2002 şi 2014!

Sponsorii au fugit

Mircea Sandu s-a lăudat, recent: „"Îi las noului preşedinte tot ce e mai bun. Şi infrastructură, şi bani în cont“. Din păcate pentru el şi pentru viitorul preşedinte, între 2009 şi 2011, mai mulţi sponsori au renunţat la contractul cu FRF. Cel mai mare contract, cel cu Ursus, de 1,5 milioane de euro pe an, expiră în decembrie 2014. Alţi sponsori importanţi care au renunţat au fost Gillette, Vodafone, Bigotti, Cesarom, Dacia şi Raiffeisen.

59

la sută e procentul necalificărilor primei reprezentative în mandatul lui Mircea Sandu ca preşedinte FRF.

CITEŞTE ŞI:

*Ultimul weekend cu Sandu la FRF: Vrea rentă viageră, dar merită „pensie“ de necalificat. O analiză dură şi tristă

*Bilanţul fotbalului juvenil condus de Mircea Sandu: 8 calificări din 57 posibile

*Cum a batjocorit Sandu echipa naţională: cadou de două milioane de euro pentru Piţurcă şi un contract unicat în lume

*Corupţia a făcut ravagii în arbitraj: niciun român la turneele finale

*Fotbal fără regulamente, abonat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv

*A făcut şi lucruri bune: realizările lui Mircea Sandu după 24 de ani la FRF

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!