Benzema a răpus Brazilia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională a Franţei, adversară a României în grupa de calificare la Euro 2012, a câştigat cu 1-0 meciul amical disputat la Paris contra Braziliei.

Reeditarea finalei Campionatului Modial din 1998 a revenit tot "cocoşilor galici" care s-au impus prin golul lui Karim Benzema din minutul 54. Atacantul lui Real Madrid a finalizat simplu, din 6 metri, după ce a primit o centrare ideală de la Menez.

Misiunea francezilor a fost uşurată şi de eliminarea brazilianului Hernanes care a văzut direct cartonaşul roşu în minutul 40 după ce i-a aplicat o talpă pe piept lui Benzema.

Într-un al amical tare al serii, Germania şi Italia au remizat, 1-1. Gazdele au deschis scorul prin Miroslav Klose, în minutul 16, iar italienii au obţinut remiza cu prin reuşita lui Giuseppe Rossi, venită cu 10 minute înainte de final.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA