Bellu: "Nu vrem să riscăm cu Izbaşa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ntrenorul echipei României de gimnastică artistică, Octavian Bellu, a declarat, vineri, că nu a dorit să rişte în ceea ce o priveşte pe Sandra Izbaşa şi nu a inclus-o în lotul pentru Campionatele Mondiale de la Tokyo, aceasta având în continuare un disconfort la gamba piciorului operat.

"Sandra Izbaşa nu face deplasarea pentru că nu vrem să riscăm. Vrem să îndepărtăm disconfortul pe care îl are la gamba piciorului operat după ruptura de tendon. Orice problemă de sănătate, chiar şi minoră, se poate accentua şi poţi face mai mult rău. Când medicii vor da undă verde să înceapă pregătirile o va face cu bătaie directă spre Jocurile Olimpice. Trebuie să ne adaptăm din mers la această situaţie", a spus Octavian Bellu la Aeroportul Henri Coandă.

Antrenorul susţine că este extrem de important ca România să îşi asigure calificarea la Jocurile Olimpice din 2012 încă de la aceste Campionate Mondiale. "Prioritară este calificarea la Jocurile Olimpice, apoi finala de Campionat Mondial. Dar important este să intrăm între cele opt echipe care merg direct, ca să nu mai ai toată iarna ocupată cu pregătirile pentru calificări care au loc în luna ianuarie. Pregătirea pentru acest CM s-a făcut în funcţie de starea de sănătate a fetelor, totuşi nu au fost probleme grave care să le scoată pe perioade lungi. Fetele sunt dornice să concureze, pregătirea nu a fost uşoară în ceea ce priveşte încărcătura şi încercările de a curăţa exerciţiile", a adăugat Bellu.

Componentele lotului naţional de gimnastică formează cu adevărat o echipă, susţine gimnasta Ana Porgras. "Mă duc să fac integralele cât mai bine, fără ratare. În ultima vreme am mers mai mult pe siguranţă decât pe dificultate. Suntem cu adevărat o echipă, ne susţinem, şi sper să ne facem cât mai bine treaba. Obiectivul e să ne calificăm direct la Jocurile Olimpice", a declarat Porgras.

Gimnasta Amelia Racea îşi propune la Campionatele Mondiale în primul rând o medalie în concursul pe echipe. "Am gânduri pozitive şi mă simt foarte bine. Chiar s-a creat o legătură între noi şi nu există o rivalitate. Vreau să câştig o medalie cu echipa şi dacă se poate şi la individual compus şi bârna", a afirmat Racea.

Loturile naţionale de gimnastică ale României au pleacat, vineri, spre Japonia, la Campionatele Mondiale. Lotul feminin este alcătuit din Ana Porgras, Cătălina Ponor (are dreptul oficial de a reintra în competiţii începând de sâmbătă), Diana Chelaru, Daniela Andrei, Amelia Racea, Raluca Haidu şi Diana Bulimar (rezervă).

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”