Begu, calvar turcesc cu o anonimă: Irina a stat aproape trei ore pe teren, dar a realizat o performanţă importantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria de la Fed Cup cu Heather Watson pare că a scos-o din criza pe ocupanta locului 33 WTA. Românca e acum la doi paşi de un trofeu.

Irina Begu s-a prezentat la meciul România – Marea Britanie, fiind într-o criză de formă. Mai mult, din motive medicale, ea a şi stat pe tuşă în prima zi.

Duminică însă, Begu a adus punctul decisiv pentru tricolore, iar de atunci merge din victorie în victorie. La Istanbul, ea a trecut, pe rând, de Maria (103 WTA), Flipkens (93 WTA) şi Eraydin (257 WTA).

Pe ultima a învins-o, astăzi, în sferturi, scor 2-6, 7-6, 6-1. Partida a durat două ore şi 48 de minute.

În semifinale, românca va juca, sâmbătă, cu câştigătoarea duelului Mertens (65 WTA) – Buyukakcay (181 WTA). 

E posibil ca, daca va ajunge în finală, Begu să o întâlnească pe Sorana Cârstea. Aceasta va evolua, astăzi (ora 19.00), în sferturi, cu Svitolina (13 WTA).

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
O Kate Middleton nordică, la 21 de ani. Frumoasa viitoare regină se inspiră din stilul Prințesei de Wales
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor