Begu a intrat pe tabloul principal la Shenzhen. Cîrstea, învinsă de o adversară aflată cu 70 de poziţii mai jos în WTA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Begu este singura jucătoare de tenis din România care a debutat cu victorie în 2020, calificându-se, duminică dimineaţă, pe tabloul principal la Shenzhen. După Monica Niculescu, Irina Bara şi Ana Bogdan, Sorana Cîrstea a ratat şi ea victoria, duminică, în primul său meci oficial din 2020.

Aflată la graniţa primei sute mondiale, pe poziţia 102 WTA, Irina Begu a început oficial noul sezon WTA sâmbătă, cu o luptă crâncenă, de peste două ore, cu reprezentanta Elveţiei, Stefanie Voegele (119 WTA). Românca a recuperat un break în primul set, la 2-4, pentru a se impune cu 7-5, 3-6, 6-1. Apoi, Begu şi-a respectat statul de cap de serie cinci în calificări, învingând-o cu 7-5, 6-2, pe cehoaica Barbora Krejcikova (131 WTA). Irina a trecut de un nou test dur şi duminică dimineaţa, partida apropiindu-se de limita de două ore de joc: primul set a fost extrem de strâns, cu şapte break-uri în total, Krejcikova luând de două ori avantaj de un break, românca reuşind să se detaşeze doar în manşa secundă, după ce a câştigat de cinci ori consecutiv contra serviciului, de la scorul de 3-4 în primul act.

Irina Begu se pregăteşte mai departe pentru un duel în primul tur al tabloului principal cu partenera sa din proba de dublu, Kristyna Pliskova (67 WTA). Meciul este programat luni dimineaţă, în jurul orei 6:30 a României.

Meci scăpat de sub control de Sorana Cîrstea, la Shenzhen

Sorana Cîrstea, a doua reprezentantă a României în clasamentul WTA - pe poziţia 74, nu a rezistat în faţa numărului 7 din China, Xiyu Wang. Eleva lui Adrian Cruciat a luptat cu toate forţele pentru primul set, revenind de la 1-3, s-a impus cu 6-3, însă nu şi-a mai găsit cadenţa în următoarele două seturi, nemaireuşind să câştige decât game-ul de onoare în manşele 2 şi 3. Profitând de mingile scurte şi multele greşeli neforţate comise de Sorana, Wang, aflată cu 70 de poziţii mai jos în ierarhia mondială, a închis partida într-o oră şi 41 de minute, scor 3-6, 6-1, 6-1.

Anul 2020 nu a început bine nici pentru celelalte trei reprezentante ale României intrate în competiţie în prima săptămână a sezonului WTA. Deşi era cotată ca a doua favorită, Monica Niculescu a cedat în primul tur al călificărilor de la Shenzhen, iar Irina Bara şi Ana Bogdan i-au împărtăşit soarta în primul tur al calificărilor turneului de categorie International de la Auckland.

Rezultatele înregistrate de tricolore în primul meci jucat în 2020:

Shenzhen, calificări, turul 1:

Irina Begu (102 WTA): 7-5, 3-6, 6-1 cu Stefanie Voegele (119 WTA)
Monica Niculescu (118 WTA): 3-6, 3-6 cu Nicole Gibbs (SUA, 126 WTA)

Shenzhen, tabloul principal, turul 1:

Sorana Cîrstea (74 WTA): 6-3, 1-6, 1-6 cu Xiyu Wang

Auckland, calificări, turul 1:

Ana Bogdan (98 WTA): 4-6, 6-4, 4-6 cu Giulia Gatto-Monticone (Italia, 154 WTA)
Irina Bara (164 WTA): 3-6, 1-6 cu Ysaline Bonaventure (Belgia, 117 WTA)

Simona Halep va începe anul 2020 la Adelaide (13-18 ianuarie). Detalii AICI

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui