Becali, supărat pe Alibec, Budescu şi Tănase: Dacă îşi bat joc aşa, o să vadă ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali, finanţatorul FCSB

Patronul FCSB, Gigi Becali, a fost extrem de critic la adresa jucătorilor Denis Alibec, Constantin Budescu şi Florin Tănase după prima înfrângere suferită în Liga I, în faţa echipei FC Viitorul, scor 0-1. "Pierd eu cinci milioane, dar ei la revedere cu fotbalul. Imediat pe bancă sau în tribune şi cu asta, basta", a declarat Becali.

"Noi n-am jucat, ce mai contează 11 metri. M-a nemulţumit jocul. O să mă duc la echipă, când intră acum în cantonament şi o să-i întreb care vor să joace în Europa. <Băi, Denis, tu vrei să joci în Europa? Bine, tată, lasă că intră Gnohere.> <Băi, Budescule, tu vrei să joci numai în Europa? Bine, mă, lasă că intră altul în locul tău, că avem destui jucători.> <Băi, Tănase, tu vrei numai în Europa, că tu erai nemulţumit că nu jucai dect 45 de minute şi nu te ia la echipa naţională. Bine, mă, o să joci 90 de minute în Europa, dar în campionatul intern o să stai în tribune, şi tu, şi Alibec şi Budescu. Staţi în tribune!. O să jucaţi numai în Europa.> Eu vă garantez că Budescu, Alibec şi Tănase vor fi titulari în Europa. Şi o să vedeţi ce o să fac cu ei în campionatul intern. În Europa joacă. O să joace numai şase meciuri în Europa. O să vedeţi ce se va întâmpla în campionatul intern. Dacă ei îşi bat joc aşa, o să vadă ei. N-are vină portarul, are vină Budescu, care pierde mingea la mijlocul terenului, putea să facă un pas şi mingea era a lui. Dar el, Budescu, e cel mai talentat, cel mai bun jucător şi trebuie să joace numai aşa, din talent", a declarat Becali, la Digi Sport.

Becali a precizat că i-a transmis un mesaj lui Mihai Stoica, aflat pe banca tehnică a echipei în timpul meciului cu FC Viitorul, în care i-a spus că fotbaliştii lui joacă la mişto. 

"Cu zece minute înainte de gol, în minutul 20, i-am scris lui MM, dacă luăm fotbalul la mişto, campionat nu o să câştigăm. Exact asta i-am scris, cu fotbalul la mişto nu se poate câştiga campionatul şi după zece minute am luat gol. La 0-0 i-am spus. Noi am jucat fotbal la mişto, nu am jucat fotbal. Fotbalul este frumos, ai mari satisfacţii şi bucurii atunci când ai reuşite. Dar când ai câte un meci din ăsta aşa, aşa de mult mă aprind şi aşa de mult mă enervez... Noi nu avea soluţii să jucăm. Să luaţi statistica să vedeţi cât au alergat Alibec şi Budescu meciul ăsta. El, Alibec, probabil a zis: <eu trebuie să mă odihnesc, pentru că eu trebuie să joc în Europa.> <Bine, mă tată, odihneşte-te, joacă în Europa! Dar o să te odihneşti tu după aia în meicurile din campionat, şi tu, şi Budescu. Trebuie luate măsuri, că dacă nu iau măsuri acum şi stau la cheremul lui Alibec, al lui Budescu şi al lui Tănase şi la mendrele lor, nu mai luăm titlul. Dacă nu iau măsuri acum, ca să stea ei pe bancă... La mine nu contează, că eu nu sunt Şumudică. La mine, Steaua nu stă în Alibec, în Tănase şi în Budescu. Imediat pe bancă sau în tribune şi cu asta, basta. Nu e nicio problemă pentru mine că pierd cinci milioane. Că-i pierd, dar ei la revedere cu viaţa fotbalistică. Eu îi pierd, gata. Zic că am dat banii pe Alibec şi i-am pierdut. Şi o să vadă el, Alibec, dacă e mai puternic ca mine. Şi o să vadă şi Budescu, şi Tănase. Că el vrea să joace 90 de minute", a adăugat patronul FCSB.

Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FCSB, într-un meci din etapa a noua a Ligii I. Pentru FCSB este primul eşec din actuala ediţie de campionat. Golul a fost marcat de Eric, în minutul 31, cu un şut din afara careului.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort