Baschet: Meciul vieții pentru Vlad Moldoveanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Moldoveanu a marcat 39 de puncte, record al carierei în NCAA și echipa sa, American Eagles, a învins cu 82-75 marea rivală din conferința Patriot League, formația colegiului Lehigh.

Moldoveanu a fost imposibil de contracarat în partea a doua a jocului când a marcat 29 de puncte. Românul și-a completat evoluția cu 12 recuperări și a avut un procentaj de sută la sută la aruncările libere, 10 reușite din tot atâtea încercări.

American a fost condusă la șase puncte în debutul reprizei secunde, dar baschetbalistul român a marcat 19 puncte consecutive pentru echipa sa, care s-a distanțat pe tabelă la 65-55. Eagles au obținut cea de-a patra victorie consecutivă și prima din februarie 2009 împotriva celor de la Lehigh, care anul trecut au fost campioni în Patriot League.

Performanța din meciul cu Lehigh l-a adus pe Vlad Moldoveanu pe locul 12 în topul marcatorilor din NCAA, campionatul universitar nord-american de baschet, în care evoluează peste 3000 de jucători.

Vlad Moldoveanu a fost urmărit la această partidă de mai mulți scouteri ai unor echipe din NBA iar în sală s-a aflat și Ghiță Mureșan.

Citește luni în Adevărul Sport un articol amplu despre Vlad Moldoveanu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate