Barcelona poate câştiga titlul miercuri, fără să joace şi fără Vilanova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tito Vilanova, fost secund al Barcelonei timp de patru ani, a preluat banca tehnică în vara lui 2012, după retragerea prietenului Guardiola

Barcelona a mai făcut un pas spre titlul cu numărul 22, după ce a câştigat duminică pe teren propriu cu Betis, scor 4-2. Catalanii ar putea câştiga titlul încă de miercuri, dar Vilanova nu va fi alături de echipă.

Duminică, pe “Camp Nou”, Betis conducea la pauză cu 2-1. A intrat Messi, imediat după ce Villa egalase (minutul 56), iar în patru minute a rezolvat meciul, după ce a marcat pentru 3-2, dintr-o lovitură liberă. S-a făcut apoi  4-2, în minutul 71, tot după un gol al lui Messi (cel cu numărul 46 în actualul sezon de La Liga!).

După succesul cu Betis, din etapa a 34-a, Barcelona a ajuns la 88 de puncte. Este la 11 puncte avans faţă de Real Madrid, cu patru etape înainte de final, şi la un pas de titlul. Mai exact, la două punte. 

Titlul poate fi câştigat miercuri, sâmbătă sau duminică

Titlul ar putea fi câştigat chiar de miercuri, şi fără ca gruparea “blaugrana” să joace. Cum? Urmăritoarea Real Madrid o întâlneşte pe 8 mai pe “Bernabeu”, pe Malaga. 

Meciul contează pentru etapa a 36-a, dar a fost devansat din cauza faptului că în week-end-ul în care se joacă meciurile din etapa respectivă Real şi Atletico Madrid îşi dispută finala Cupei Spaniei. 

Dacă Real nu o va învinge pe Malaga, titlul este câştigat de Barcelona. Asta pentru că distanţa dintre Barcelona şi Real ar fi de 10 puncte (în caz de egalitate la Real-Malaga) sau 11 (dacă Real pierde), cu trei meciuri rămase de jucat de către “galactici”, până la finalul sezonului.  Dacă Real câştigă miercuri cu Malaga, Barcelona mai poate lua titlul sau sâmbătă sau duminică. Sâmbătă, tot fără să joace, în cazul în care Real nu se impune la Barcelona, dar pe terenul lui Espanyol, duminică, dacă-şi câştigă meciul din deplasare, cu Atletico Madrid.  

Pe scurt, Realul este obligată să-şi câştige ambele meciuri, cu Malaga (miercuri) şi Espanyol (sâmbătă), pentru a mai întârzia fiesta catalană. Oricum, dacă Barcelona triumfă duminică cu Atletico, titlul este acontat!

Vilanova, control medical la New York

Dacă Realul se împiedică miercuri, cu Malaga, Tito Vilanova (44 de ani) nu va fi alături de jucătorii Barcelonei la sărbătorirea titlului. Asta pentru că Tito Vilanova a plecat astăzi la New York, locul unde a efectuat în ianuarie un tratament împotriva cancerului. Vilanova are programat un control medical şi se va întoarce în Spania abia joi.  

“Trebuie să fac nişte teste”, a recunoscut Vilanova, cel care în ianuarie a urmat patru săptămâni de chimioterapie şi radioterapie în metropola americană, şi care a revenit în martie pe banca tehnică a Barcelonei.

Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operaţie pentru îndepărtarea unei tumori la glanda salivară şi o recidivă a problemei, un an mai târziu. 

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă