Barcelona, la un pas de dezastru: Xavi riscă să-şi „păteze“ mandatul încă de la început

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xavi Hernandez

Instalarea lui Xavi pe banca Barcelonei a îmbunătăţit jocul echipei. La uşa bate însă o contraperformanţă nemaiîntâlnită de 20 de ani.

Dintr-o echipă blazată, Barcelona arată o îmbunătăţire evidentă, cel puţin la nivelul exprimării pe teren, cu Xavi Hernandez pe bancă. Iar asta după doar două meciuri.

Mai întâi, a fost o victorie la limită, 1-0, cu Espanyol în campionat, iar marţi seară a venit o remiză albă cu Benfica, pe „Camp Nou“. La prima vedere, cele două rezultate sunt departe de a fi spectaculoase. Cel cu formaţia portugheză a venit însă după corecţia primită de catalani, la Lisabona, acum trei săptămâni. Atunci, cu Ronald Koeman pe bancă, Barcelona a fost spulberată cu 3-0! Marţi, spaniolii s-au bătut de la egal la egal cu Benfica şi, chiar dacă puteau pierde, având în vedere ratarea monumentală a lui Seferovici pe final, per ansamblu, jocul a arătat mult mai bine. Exact de acest aspect s-a legat şi Xavi, la final.

„Nu pot fi mulţumit de rezultat, dar sunt mulţumit de sacrificiu, de atitudinea jucătorilor. Dar era un joc pe care trebuia să-l câştigăm. Sunt optimist. Văd lucruri care sunt foarte bune. Am senzaţia că putem învinge pe oricine“, a spus antrenorul de 41 de ani.

Iar Xavi are dreptate să fie nemulţumit de rezultat! Remiza albă cu Benfica, deşi un pas înainte după dezastrul de la Lisabona, aduce Barcelona faţă în faţă cu o perspectivă teribilă: eliminarea din Liga Campionilor, încă din faza grupelor! Pentru că, în ultima rundă, dacă Benfica bate Dinamo Kiev, deja eliminată din Europa, atunci Barcelona e obligată să câştige, la Munchen, în faţa celor de la Bayern, pentru a-şi păstra locul 2, care duce în optimile Ligii. Nici măcar egalul n-ar ajuta formaţia spaniolă, dacă Benfica trece de trupa pregătită de Mircea Lucescu. Pentru că, după un astfel de scenariu, Barcelona şi Benfica vor încheia grupa cu câte 8 puncte. Pe 2 se vor clasa însă portughezii, pentru că au avantajul rezultatelor directe: 3-0 şi 0-0.

Ultima dată când Barcelona a părăsit Liga Campionilor în faza grupelor se întâmpla în sezonul 2000-2001. Atunci, ibericii au terminat pe 3, după AC Milan şi Leeds United, depăşind doar Beşiktaş. În acel sezon, Barcelona şi-a continuat parcursul european în Cupa UEFA, unde s-a oprit în semifinale.

În ciuda misiunii infernale care aşteaptă echipa sa, la Munchen, la 8 decembrie, Xavi e încrezător: „Suntem Barcelona. Acum, mai avem două săptămâni, suntem pe drumul cel bun. Vom merge la Munchen cu personalitatea noastră. Rămânem stăpâni ai destinului nostru, acesta e lucrul cel mai important“.

Liga Campionilor, etapa a 5-a, marţi

Grupa E

Dinamo Kiev - Bayern 1-2

Barcelona - Benfica 0-0

Clasament: 1. BAYERN 15p, 2. Barcelona 7p, 3. Benfica 5p, 4. Dinamo Kiev 1p

Grupa F

Villarreal - Man. United 0-2

Young Boys - Atalanta 3-3

Clasament: 1. MAN. UNITED 10p, 2. Villarreal 7p, 3. Atalanta 6p, 4. Young Boys 4p

Grupa G

Sevilla - Wolfsburg 2-0

Lille - Salzburg 1-0

Clasament: 1. Lille 8p, 2. Salzburg 7p, 3. Sevilla 6p, 4. Wolfsburg 5p

Grupa H

Chelsea - Juventus 4-0

Malmo - Zenit 1-1

Clasament: 1. CHELSEA 12p, 2. JUVENTUS 12p, 3. Zenit 4p, 4. Malmo 1p

*Primele două clasate vor merge în optimile Ligii Campionilor, iar ocupantele locurilor 3 îşi vor continua parcursul în Liga Europa.

**Echipele scrise cu majuscule sunt deja calificate în optimi.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare