Barcelona, aproape de un nou rateu: Catalanii riscă să piardă al doilea trofeu în acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lionel Messi a jucat tot meciul cu Sevilla, dar n-a putut ajuta Barcelona prea mult

Lionel Messi a ştiut de ce a vrut să plece de la Barcelona, în vara anului trecut. Pentru că, exact cum a spus atunci starul argentinian, Barca a cam uitat să câştige trofee.

În acest sezon, s-a pierdut deja Supercupa Spaniei, trofeul fiind ratat, în ultimul act, dramatic, în faţa celor de la Athletic Bilbao (2-3). A fost partida în care, de nervi, Messi a luat „roşu“ pentru că şi-a lovit adversarul fără minge, în minutul 120. 

Acel eşec a venit la mijlocul lunii ianuarie, dar a fost urmat de cinci victorii la rând, în Cupa Spaniei şi în campionat. Astfel, catalanii au avansat până în semifinalele competiţiei KO, care reprezintă şansa lor cea mai bună la câştigarea unui trofeu, în acest sezon. Din păcate pentru Messi şi colegii săi, după rezultatul înregistrat, miercuri seară, aceste şanse s-au micşorat drastic.

Pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan“, Sevilla a câştigat manşa tur cu 2-0 (Kounde 25, Rakitici 85). Iar asta în condiţiile în care Ronald Koeman a aruncat pe teren tot ce avea mai bun, Barcelona începând partida cu Messi, Busquets, Griezmann sau Jordi Alba în primul „11“. „Oaia neagră“ a Barcelonei a fost fundaşul francez, Samuel Umtiti, cu partea sa de vină la ambele goluri. De altfel, Umtiti a şi fost scos, în minutul 90, la cinci minute după ce Sevilla a marcat pentru 2-0. Ce-i drept, la conferinţa de după meci, Koeman a încercat să-l protejeze pe stoperul adus de la Lyon. 

„Am lăsat multe spaţii lebere la primul gol, nu doar în defensivă, ci şi la mijloc. Şi la golul al doilea n-am jucat bine la ofsaid. Umtiti a avut o evoluţie bună, a comis erori cum au făcut toţi ceilalţi. Greşelile fac parte din joc, nu e OK să dăm vina pe Umtiti. Toţi pierdem un meci, toţi câştigăm o partidă“, a spus tehnicianul olandez.

Pentru a ajunge în finala Cupei Spaniei, Barcelona trebuie să întoarcă scorul din tur, acasă, în manşa secundă programată pentru data de 3 martie. În cealaltă semifinală, Athletic Bilbao - Levante, manşa tur, se va juca joi seară.

8 puncte despart Barcelona de liderul din campionat, Atletico Madrid, în condiţiile în care catalanii au jucat un meci mai mult.   16 februarie e data la care Barcelona va întâlni PSG, acasă, în turul optimilor Ligii Campionilor. Returul se va juca la data de 10 martie, la Paris.   

Avem finala Cupei Italiei

Mijlocul săptămânii a fost rezervat partidelor de cupă, în toată Europa. Iar în Italia a fost stabilită partida din ultimul act. Mai întâi, Juventus s-a calificat în finală, după ce a trecut de Inter Milano, după 2-1 în tur, în deplasare, şi 0-0, în retur, pe teren propriu. Adversara torinezilor în ultimul act va fi Atalanta. Formaţia din Bergamo a eliminat Napoli în semifinale: 0-0 (tur, în deplasare), 3-1 (retur, acasă). Finala Cupei Italiei e programată pentru 19 mai şi va fi găzduită de „Giuseppe Meazza“ din Milano.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie