Balaci a avut un viciu periculos: „Făceam asta de la 18 ani!“. Lucescu, avertisment pentru foştii jucători trecuţi de 50 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Lucescu a vorbit cu durere în glas despre „Minunea blondă“, chiar dacă fostul mare internaţional a fost exclus din lotul pentru Euro 1984 în mandatul de selecţioner al celui poreclit „Il Luce“.

În februarie 1984, Ilie Balaci a suferit o accidentare care i-a schimbat traseul în fotbal. Mircea Lucescu a insistat că, deşi nu l-a luat pe Balaci la Euro 1984, l-a ajutat în multe alte rânduri.

„L-am ajutat pe Balaci să-şi ia şi casă în Bucureşti, am fost în tot soiul de audienţe. Până la urmă, i s-a dat o casă pe care o merita pentru toată cariera lui, apoi a fost angajat militar pentru a avea siguranţa zilei de mâine. A şi jucat la început cât l-a mai ţinut genunchiul. Şi la echipa naţională l-am convocat, mai ales în meciul cu Turcia, jucat la Craiova. Am câştigat atunci cu 3-0, a ratat şi un penalty. Când am văzut că nu mai putea face faţă, l-am ajutat să devină antrenor. Aşa a ajuns la Târgu-Jiu şi mai apoi la Severin. A fost unul dintre marile talente ale fotbalului românesc, alături de Dobrin, de Gică Hagi, de Dumitrache şi de Pârcălab. Bineînţeles, există şi o altă categorie de fotbalişti de tipul lui Dinu, lui Boloni, Lăcătuş, alt profil temperamental şi emoţional“, a spus Lucescu într-o intervenţie la Digi Sport.

Ilie Balaci a fost un fumător înrăit. Chiar în timpul unui interviu acordat pentru „Gazeta Sporturilor“ cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, „Minunea blondă“ a făcut o mărturisire şocantă: „De la 18 ani, fumam două pachete de Marlboro pe zi!“.

De acest lucru a amintit şi Mircea Lucescu (73 de ani), atunci când a comentat moartea lui Balaci: „În meseria pe care am avut-o noi a fost mereu un stres. Apoi, faptul că el a fumat destul de mult a contat şi asta. E un avertisment pentru toţi ceilalţi, care trebuie să se controleze foarte serios după 50 de ani. Îmi pare foarte rău pentru el, pentru familia lui, pentru soţie şi copii, pentru prieteni, Craiova şi fotbalul românesc“.

„Il Luce“ a insistat că accidentarea teribilă a lui Balaci putea fi evitată: „Legat de accidentare, nici n-a fost vina lui. Cei de la federaţie atunci au ţinut să comprime returul, s-au jucat patru meciuri pe săptămână, şi erau foarte greu pentru că se juca în februarie şi acest lucru a influenţat negativ terenurile. El avea un simţ extraodinar al evitării contactelor fizice. Aduceţi-vă aminte de marcajul lui Gentile (n.r. - din meciul cu Italia)“.

Citeşte şi:

Balaci, sfârşit tragic: Ce i-a cerut mamei sale cu doar câteva minute înainte de a se stinge din viaţă

Ilie Balaci s-a întors spre soţie şi a început să plângă: „Am fost lăsat în stradă“

Ilie Balaci a murit supărat pe Craiova: „Nu mi-a oferit nimic!“. Răspuns tranşant despre comparaţia cu Hagi

VIDEO Filmul morţii lui Ilie Balaci. Înainte de deces a reclamat dureri puternice în gât. Soţia, cu lacrimi în ochi: „Atât a iubit Craiova asta, că a murit aici”

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”