Băieţii din Rahova au cucerit Băneasa, la cel mai mare turneu al anului din circuitul naţional de baschet 3x3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
învingătorii

Cel mai mare turneu al anului din circuitul naţional de baschet 3x3 Sport Arena Streetball s-a încheiat duminică seara cu victoria echipei Rahova’s Finest, campioană la categoria Open Masculin pentru al doilea an consecutiv.

600 de participanţi, 150 de echipe, patru terenuri şi trei zile de competiţie, acesta a fost Raiffeisen Bank Băneasa Streetball în 2018, un turneu la care au participat echipe din toată ţara, de la Sighetul Marmaţiei la Constanţa sau de la Arad la Suceava.

De la cel mai tânăr participant, în vârstă de 8 ani, până la cel mai vârstnic, 57 de ani, alături de susţinători înfocaţi din tribune, toată lumea s-a distrat de-a lungul unui week-end fierbinte şi la propriu şi la figurat, care a fost însă răcorit brusc exact pe finalul competiţiei.

Furtuna de duminică seara a întrerupt finala la Open Feminin, care a continuat în Sala Leu din Politehnica, acolo unde a avut loc şi meciul decisiv la Open Masculin. În competiţia feminină s-a înregistrat o mare surpriză, Phoenix Constanţa învingând marea favorită Ştiinţa Bucureşti, scor final 12-9. Echipa bucureşteană a jucat însă la acest turneu fără două componente de bază, Gabriela Mărginean şi Sonia Ursu.

La băieţi, Rahova’s Finest a cucerit CEC-ul în valoare de 4500 de lei pentru al doilea an consecutiv după ce a trecut în finală de echipa Autohtonii, scor 21-13. Rahova a ajuns în finală după ce a supravieţuit unei semifinale dramatice cu Leii Bucureşti. Leii au condus cu 7-0 în debutul meciului, însă băieţii din Rahova au întors spectaculos meciul şi s-au impus la limită, 14-13.

O altă medaliată la Campionatele Europene de Baschet 3x3, Anca Şipoş, argint în 2016, s-a oprit în semifinale cu echipa ei CSO Voluntari, cedând în faţa fetelor de la Ştiinţa Bucureşti.
Spectatorii au avut şi ei parte de acţiune din plin în acest week-end dedicat baschetului. Părinţii şi copii au facut echipa pentru a se duela în concursul Two Ball by Pep&Pepper, iar cei mai precişi aruncători de la linia de libere au fost premiaţi cu produse electronice oferite de Horizon şi Serioux.

Vineri seara turneul a avut parte de un inedit jucător pe terenul de baschet, BMW 220d Cabrio, oferit de APAN Top Selection, partener oficial al evenimentelor de baschet 3x3 Sport Arena Streetball.
Festivitatea de premiere s-a desfăşurat în sala Leu, acolo unde au avut loc ultimele meciuri ale turneului şi a fost efectuată de către Ştefan Săndulache, director al Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi de Alexandru Manda, co-fondator al Atelierelor Pegas, care au reînviat tradiţia bicicletelor Pegas în România.

Circuitul naţional Sport Arena Streetball va continua cu două dueluri în 3x3 City Challenge în următoarele două week-end-uri, Piatra Neamţ vs. Râmnicu Vâlcea în 21-22 iulie, respectiv Timişoara vs. Ploieşti în 28-29 iulie.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie