Badea: "Ganea a cerut 350.000 de euro pe an. Îmi pare rău, pentru că l-am apreciat mereu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele lui Dinamo, Nicolae Badea, a ţinut să clarifice situaţia în care se află atacantul Liviu Ganea, trimis la Dinamo 2 după ce a refuzat să-şi prelungească înţelegerea cu clubul din Ştefan cel Mare.

Badea a declarat că fotbalistul a cerut 350.000 de euro pe an, ironizându-l spunând că nu premiază vreun titlu mondial sau olimpic.

"Lucrurile sunt foarte simple. Am preferat echilibrul şi raporturile dintre jucători pentru a nu da curs unei excepţii. Oferta clubului Dinamo, drepturile financiare conţin două componente. O componentă constantă, salariul lunar garantat de club şi o componentă variabilă, privind bonusuri de performanţă. Nu este un contract la fel de elaborat ca în campionatele puternice. Oferta însemna un venit stagional, în funcţie de rezultatele sale, dar mai ales ale echipei, în jur de 110.000 - 120.000 de euro. Liviu Ganea a solicitat o remuneraţie netă totală de nici mai mult nici mai puţin de 350.000 de euro. Nu suntem în situaţia de a premia nişte titluri mondiale sau olimpice. Îmi pare rău de el, pentru că l-am apreciat mereu", a spus Badea.

Antrenorul Liviu Ciobotariu regretă absenţa lui Ganea din lot, dar le dă dreptate şefilor: "Aştepăm cu nerăbdare începutul sezonului. Cred că echipa este pregătită, jucătorii s-au pregătit bine în această perioadă şi vor demonstra vineri, în prima etapă că suntem pe drumul cel bun şi ca suntem în creşetere de formă. Ganea este într-o renegociere cu clubul, deocamdată nu s-a ajuns la o înţelegere, astfel că va face parte din lotul Dinamo 2. Depinde de le dacă îşi va rezolva problemele financiare. Este un jucător valoros".

Dinamo şi-a prezentat astăzi noul echipament pentru sezonul 2001-2012. Primul echipament este roşu cu mâneci albe, îar cel pentru deplasare este complet alb.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete