„Baciul“ lui Găman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul oltenilor intenţionează să semneze, peste capul lui Mititelu, cu olandezii de la Vitesse Arnhem. Se pare că în spatele posibilei tranzacţii se află Gică Popescu. Fostul căpitan al tricolorilor îl cunoaşte bine pe Albert Ferrer, antrenorul batavilor, cu care a şi fost coleg în „perioada Barcelona“.

Alături de brazilianul Moraes, românul Găman este cel mai mediatizat fotbalist al momentului din Liga I.În aşteptarea deciziei comisiei LPF de a fi declarat liber de contract, fundaşul Universităţii Craiova a plecat acum trei zile în Olanda pentru a parafa o înţelegere cu cei de la Vitesse Arnhem. La aflarea veştii, Adrian Mititelu, finanţatorul oltenilor s-a enervat la culme şi a spus că jucătorul a fost furat.

Până la soluţionarea litigiului, „Adevărul" a încercat să dezlege iţele din jurul acestui scandal. Potrivit unor surse apropiate părţilor, se pare că în spatele plecării lui Găman la Arnhem stă Gică Popescu, fostul fotbalist emblematic al „juveţilor". Ipoteza are sens şi pentru că relaţiile dintre Popescu şi Mititelu au fost mereu tensionate. Nu ar fi exclus chiar ca „Baciul" să fi fost cooptat în tabăra celor care încearcă acum să-l detroneze pe Mititelu din fruntea clubului. Care este legătura dintre Popescu, Găman şi Vitesse? Tocmai antrenorul olandezilor, Albert Ferrer, fost coleg al „Baciului" din perioada în care ambii au evoluat în defensiva celor de la FC Barcelona (între 1995 şi 1997). Chiar dacă au trecut mai bine de 13 ani de atunci, cei doi au păstrat o relaţie de prietenie. În 2004, Ferrer a fost invitatul lui Popescu la meciul său de retragere. Mai mult, fostul căpitan al naţionalei şi al Barcelonei este extrem de respectat şi-n Olanda (a evoluat cinci sezoane pentru PSV Eindhoven) şi orice recomandarea de-a sa este luată imediat în seamă.

Olandezii sunt încântaţi de sosirea lui

Departe de ciondăneala tipic românească din jurul lui Găman, olandezii au fost deja impresionaţi de calităţile fotbalistului de 21 de ani. „Este un fotbalist cu un control deosebit al balonului. Pare a fi un «veteran», dă dovadă de maturitate în joc, deşi este foarte tânăr. Tot staff-ul nostru e încântat de venirea lui", a spus Ted van Leeuwen, directorul tehnic al batavilor.

Situaţia lui Valerică s-ar putea rezolva azi. La LPF este programat cel de-al doilea termen al litigiului dintre sportiv şi Universitatea Craiova. Cei de la Vitesse Arnhem au primit informaţii că fundaşul va fi declarat liber de contract şi tocmai din acest motiv l-au adus în Olanda. Dacă va primi verdictul favorabil, imediat Găman va parafa înţelegerea cu gruparea batavă.

Mititelu: „Olandezii nu ştiau de furt"

După ce site-ul oficial al lui Vittese a anunţat posibilul transfer al lui Găman, Mititelu a luat legătura cu olandezii: „Le-am spus care e situaţia jucătorului, întrucât ei nu ştiau ce furt se pune la cale. M-au întrebat cu cât sunt dispus să-l vând, iar eu le-am cerut 4,5 milioane de euro. În acest moment, există la club două oferte de patru milioane de euro pentru Găman". Finanţatorul oltenilor a „uitat" însă să le transmită oficialilor olandezi că „Ştiinţa" are interdicţie la transferuri, din cauza unor datorii neachitate.

"Nu sunt implicat în transferul lui Găman la Vitesse. Eu nu mai am nicio treabă cu fotbalul."
Gică Popescu fost fotbalist

"Găman a ajuns la Vittese prin intermediul unui român care a evoluat în campionatul Olandei."
Adrian Mititelu finanţator Univ. Craiova

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”