Azi sunt primele meciuri de baraj: se anunţă război la Zagreb şi la Belfast. Ce măsuri s-au luat pentru jocul Croaţia - Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Croaţii au ajuns la baraj după ce au bătut Ucraina în ultimul meci FOTO Getty Images

La Zagreb şi la Belfast au loc în această seară primele partide de baraj pentru calificarea la Cupa Mondială: Croaţia – Grecia şi Irlanda de Nord – Elveţia.

10 echipe din Europa şi-au asigurat prezenţa la Cupa Mondială de anul viitor: Belgia, Anglia, Franţa, Germania, Islanda, Polonia, Portugalia, Rusia (ţară gazdă), Serbia şi Spania. Mai sunt patru locuri de dat şi ele se vor ocupa după disputarea celor patru partide de baraj între echipele care au încheiat pe locul doi în grupele de calificare, mai puţin Slovacia, care a avut punctajul cel mai slab şi a ieşit din ecuaţie. 
Azi se joacă meciurile tur ale confruntărilor Croaţia – Grecia şi Irlanda de Nord – Elveţia. La Zagreb, pe stadionul Maksimir, croaţii pornesc ca mari favoriţi, având şi o echipă mai bună, cu jucători sclipitori, ca Modric, Rakitic, Perisic sau Mandzukic. În plus, din apărarea elenilor lipseşte Kostas Manolas, jucătorul Romei, acesta fiind suspendat de FIFA pentru un motiv mai puţin obişunit: forul de la Zurich a considerat că fundaşul a luat un cartonaş galben intenţionat în penultimul meci din grupe, cel cu Cipru, pentru a-şi ispăşi suspendarea în ultima etapă contra Gibraltarului. şi a fi apt pentru dubla cu Croaţia. Elveţienii în costume nu au mers însă după fenta lui Manolas.

Fără fani ai oaspeţilor
Stadionul va fi umplut la refuz de suporteri croaţi, la fel cum la returul de la Pireu de duminică vor fi doar greci. Cele două federaţii au căzut de acord ca meciurile să se joace fără suporteri ai oaspeţilor în tribune, pentru a evita repetarea unor episoade violente, precum cel din 2011, când fanii greci au intrat pe teren şi au ars steaguri ale Croaţiei.  De altfel, croaţii şi grecii s-au răfuit pe unde s-au întâlnit, fie că vorbim de fotbal sau de baschet.
Specialişti ai barajelor
Din 1998, de când s-au calificat la Cupa Mondială din Franţa şi ne-au eliminat în optimi, croaţii nu au lipsit de la niciun turneu final mondial. Sunt nişte specialişti ai meciurilor de baraj, câştigând în patru ocazii calificarea (CM 1998, CE 2004, CE 2012, CM 2014) în urma unor play-off-uri, dar şi grecii au două calificări la activ (CM 2010, CM 2014) în urma unor partide de baraj.
„Grecii vor încerca să se apere şi să nu ia gol, dar avem desule atuuri în mânecă. Schimbarea antrenorului ne-a ajutat“, a spus Ivan Perisic. Cu o etapă înaintea meciului decisiv cu Ucraina, federaţia croată l-a schimbat pe Ante Cacic cu Zlatko Dalic, iar trupa în pătrăţele alb-roşii s-a impus la Kiev şi a obţinut poziţia a doua a grupei câştigate de Islanda şi din care a făcut parte şi Turcia.  De partea cealaltă, Grecia a venit pe locul doi într-o grupă dominată cap-coadă de Belgia.
Haţegan, misiune dificilă
Pe Winsdor Park din Belfast, românul Ovidiu Haţegan va arbitra într-o atmosferă infernală. Irlanda de Nord întâlneşte Elveţia, iar fanii gazdelor vor face tot posibilul să dea aripi băieţilor lui Michael O’Neill. Irlanda de Nord nu a mai pupat un Mondial de la Mexico ‘86, însă s-a calificat la Europeanul din 2016, a pierdut un singur meci pe teren propriu în ultimii patru ani şi nimeni nu îi împiedică să viseze pe fanii verzilor. Elveţia însă e un adversar redutabil: naţionala antrenată de Vladimir Petkovici are jucători cu nume în echipă, ca Liechsteiner, Shaqiri sau Xhaka, fotbalişti care au strâns 27 de puncte din 30 posibile în calificări. Doar eşecul cu Portugalia din ultima rundă i-a împiedicat pe elveţieni să meargă direct la Mondialul din Rusia. „Important e să nu luăm gol“, a trasat obiectivul antrenorul nord-irlandez Michael O’Neill.

Meciuri de baraj
Astăzi
Croaţia – Grecia 21.45, DigiSport 1
Irlanda de Nord – Elveţia 21.45, DigiSport 3
Meciurile retur au loc duminică
Vineri
Suedia – Italia 21.45, DigiSport 1
Returul e programat luni
Sâmbătă
Danemarca – Irlanda 21.45, DigiSport 1
Returul e programat marţi

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie