Australian Open a început cu două mari surprize. Finalista de anul trecut şi câştigătoarea de la US Open au fost trimise acasă din primul tur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Australian Open a debutat furtunos pe tabloul feminin, două dintre pretendtele la câştigarea trofeului fiind trimise acasă din primul tur.

Sloane Stephens (13 WTA), câştigătoarea de la US Open, ultimul Grand Slam al anului trecut, a fost eliminată în trei seturi de chinezoaica Shuai Zhang (35 WTA). Sloane a pierdut cu 2-6, 7-6, 2-6.

Şi Vennus Williams şi-a încheiat rapid evoluţia la Australian Open, ea pierzând în faţa elveţiencei Belinda Bencici, scor 3-6, 5-7. Venus (37 de ani) a jucat finala anul trecut, pe care  a pierdut-o în faţa surorii sale, Serena Williams.

Adevărul la Australian Open 2018 - Proiect susţinut de Aqua Carpatica

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite