Astra-Trencin 2-2 / Bucurie moderată pentru oficialii Astrei: „Ne mulţumeşte calificarea în play-off, nu şi jocul nostru!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Niculae a precizat că performanţa calificării Astrei în play-off-ul Europa League este mulţumitoare, dar s-a arătat nemulţumit jocul făcut de elevii lui Daniel Isăilă în returul de pe Arena Naţională.

Daniel Isăilă: "Au fost emoţii, mai ales la 2-1 pentru slovaci. Sunt puţin supărat, nu am făcut un meci bun azi, am avertizat încă de după meciul tur că nu va fi uşor returul. Nu sunt supărat că am făcut egal, ci pentru că primim goluri foarte uşor. Am avut ca adversar şi gazonul de pe Arena Naţională. Mă mulţumeşte calificarea, asta rămâne în istorie. Calificările se joacă, nu se câştigă. E foarte important că ne-am calificat în play-off. Nu contează cine înscrie, important e ca echipa să câştige, să aibă evoluţii bune", a spus Isăilă la Digi Sport.

Ioan Niculae la Digi Sport: "A fost un meci greu pentru noi. S-a dovedit că am avut dreptate când am spus că nu suntem calificaţi după victoria din tur. Ne-au lipsit câţiva jucători de bază, printre care şi Fatai. Acesta va reveni în meciul următor, a avut miozită acum şi am dorit să-l protejăm. Mă bucur pentru calificare, indiferent de modul cum am obţinut-o. Vrem o echipă cât de cât apropiată de valoarea noastră în play-off ca să demonstrăm că să avem şanse de calificare în grupe. Astra demonstrat că merită să ajungă acolo."

Dinu Gheroghe la Digi Sport: "Meciul a fost greu. Nu am făcut o partidă prea bună şi pe alocuri pot spune că am jucat chiar slab, dar zic să le acordăm credit jucătorilor, pentru că am jucat foarte multe meciuri în ultima perioadă. A fost şi cald. Una peste alta, bine că ne-am calificat. Noi play-off-ul ni l-am propus. Încercăm să facem ceva, dar sunt echipe puternice şi va fi greu."

CITIŢI ŞI:

Astra-Trencin 2-2 / Bucurie moderată pentru oficialii Astrei: „Ne mulţumeşte calificarea în play-off, nu şi jocul nostru!”

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete