Asalt pentru semifinale! Totul despre meciul de tenis din Fed Cup, România contra Cehia, care începe azi la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de Fed Cup a României va încerca să învingă sâmbătă şi duminică Cehia, pentru a ajunge în primele patru formaţii din lume, performanţă care ar reprezenta o premieră.

Cel mai greu meci al echipei de Fed Cup a României se va disputa în acest weekend la Cluj. Ajunsă în Grupa I Mondială, după o absenţă de ani buni, formaţia noastră va întâlni Cehia, cel mai greu adversar posibil, ţinând cont că patru dintre ultimele cinci ediţiei de Fed Cup au fost câştigate de cehoaice, care deţin în total nouă titluri, fiind pe locul doi all-time după Statele Unite.
Teoretic favorite, jucătoarele din Cehia pleacă totuşi cu handicapul unui bilanţ slab în confruntările cu fetele noastre din circuitul WTA. Simona Halep este neînvinsă în faţa Petrei Kvitova şi a Karolinei Pliskova, având 2-0 cu prima şi 3-0 cu cea de-a doua, iar Monica Niculescu a bătut-o de două ori pe Pliskova şi a pierdut o dată cu Kvitova.

Prima declaraţie a Simonei Halep după tragerea la sorţi a meciurilor de la Fed Cup: " A ieşit cum am vrut eu!"


Evident, mare parte dintre speranţele României se leagă de Simona Halep, care şi-a amânat operaţia la nas, după ce a realizat că are mai mult de pierdut decât de câştigat în următoarea perioadă. Pentru Simona meciurile din Fed Cup pot fi varianta ideală de reabilitare în faţa publicului din România, ţinând cont că a  dezamăgit la Australian Open, primul Grand Slem al anului, unde a fost eliminată în primul tur de o chinezoaică anonimă.
Plecând de la premiza că Halep îşi va respecta statutul, deşi la ultimele întâlniri din Fed Cup, a pierdut câte un meci, speranţe uriaşe se leagă de Monica Niculescu, devenită racheta numărul 2 a echipei, după accidentarea Irinei Begu. Niculescu va juca atât la simplu, cât şi la dublu, în cazul în care va mai fi nevoie. Dacă Halep îşi câştigă meciurile, iar Kvitova şi Pliskova trec de Monica Niculescu, atunci meciul de dublu va deveni hotărâtor. Şi va conta extrem de mult modul în care se va recupera jucătoarea noastră, deoarece ea va fi nevoită să joace un meci după celălalt. Niculescu e şi principala noastră jucătoare de dublu şi va face pereche cu Raluca Olaru, care joacă numai la dublu. Dacă Irina Begu ar fi fost validă, presiunea ar fi căzut pe umerii ei, dar aşa s-a mutat la Monica Niculescu.

Coşmarul Simonei Halep este performera lunii ianuarie în tenisul mondial


Vestea bună este că nici Cehia nu vine cu un dublu de specialiste. Perechea Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka, finalistă la Australian Open, nu face parte din echipă, astfel că la dublu vor juca Pliskova şi Strycova. La meciurile de simplu, cehoaicele au un avantaj important, cel al taliei. Pliskova are 1,86 metri, iar Kvitova 1,82 metri, faţă de 1,68 metri cât au jucătoarele noastre.
Meciurile din Sala Polivalentă de la Cluj, unde s-au vândut 7.000 de bilete atât pentru sâmbătă cât şi pentru duminică, vor fi transmise în direct de Dolce Sport. Sâmbătă  sunt programate partidele Halep – Pliskova şi Niculescu – Kvitova. Primul meci începe la ora 13.00, iar apoi urmează celălalt. Duminică, de la aceeaşi oră, este meciul vedetă dintre Halep şi Kvitova, apoi de cel dintre Niculescu şi Kvitova şi de cel de dublu, dacă mai e nevoie. 
Miza partidei este calificarea în semifinalele Fed Cup, fază în care România nu a mai fost niciodată, iar succesul ne-ar aduce în luna aprilie o confruntare cu învingătoarea dintre Germania şi Elveţia.

Ne-au bătut în 1980
România şi Cehia s-au întâlnit o singură dată în Fed Cup, în 1980, la Berlin, în sferturile Grupei Mondiale I. Cehoaicele ne-au învins cu 2-1. Pentru România au jucat Virginia Ruzici, Florenţa Mihai şi Lucia Romanov. Ruzici a câştigat la simplu, Romanov a pierdut, iar la dublu au pierdut Ruzici şi Mihai.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet