ASA Târgu Mureş s-a mişcat repede după demiterea lui Adrian Falub: Cristi Pustai este noul antrenor al mureşenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul Cristian Pustai este noul antrenor al formaţiei ASA Târgu Mureş, el înlocuindu-l pe banca tehnică pe Adrian Falub, care a fost demis de conducere.

După demiterea lui Adrian Falub, oficialii lui ASA Târgu Mureş au negociat cu Cristi Pustai şi au ajuns rapid la un acord, astfel încât fostul tehnician al echipei Pandurii va fi prezentat oficial la Târgu Mureş zilele viitoare.

"Noul antrenor principal al echipei ASA Târgu-Mureş este Cristian Pustai. El va conduce în această după-amiază antrenamentul formaţiei, la baza de pregătire de la Academia de Sport. Noul antrenor principal al echipei noastre va fi prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, în zilele următoare, premergătoare partidei cu CFR Cluj", se arată pe site-ul oficial al lui ASA Târgu Mureş.

Imediat după ce a fost numit antrenorul lui ASA Târgu Mureş, Pustai a declarat că îşi doreşte să continue parcursul bun pe care echipa l-a avut cu Falub antrenor. "Am ales Târgu Mureş pentru că aici eu mă simt ca acasă, de la Mediaş fiind 45 de minute de mers cu maşina. Despre echipă şi despre obiective mă voi pronunţa puţin mai încolo. Până acum au avut un parcurs foarte bun. Trebuie să-i mulţumesc lui Adi Falub, pentru munca sa, împreună cu echipa au făcut 15 puncte. Să sperăm că şi în cele 8 etape rămase din tur, în care vom întâlni echipe din prima parte a clasamentului, vom menţine acelaşi parcurs bun", a spus Pustai.

ASA Târgu Mureş este a patra formaţie din cariera de antrenor a lui Cristi Pustai, după Chimica Târnăveni, Gaz Metan Mediaş şi Pandurii Târgu Jiu.

Adrian Falub a fost demis după înfrângerea suferită de ASA Târgu Mureş la Craiova, cu CSU, scor 0-1, în etapa a IX-a a Ligii I. În acest moment, formaţia mureşeană se află pe locul 6 în clasamentul Ligii I, cu 15 puncte adunate.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare