Antrenorul Răzvan Lucescu s-a enervat: "Suntem proşti"
0După ce a învins Steaua, Vasluiul a reuşit să-i încurce şi pe giuleşteni, cu care au remizat, scor 1-1. Moldovenii s-au aruncat în atac încă de la începutul meciului, iar în minutul 9 ar
După ce a învins Steaua, Vasluiul a reuşit să-i încurce şi pe giuleşteni, cu care au remizat, scor 1-1. Moldovenii s-au aruncat în atac încă de la începutul meciului, iar în minutul 9 ar fi putut deschide scorul, dar Coman a salvat în două rânduri.
Încet-încet, bucureştenii şi-au împins adversarii în propriul careu, dar Ganea şi Mazilu au trecut pe lângă deschiderea scorului. Fostul atacant al Sportului Studenţesc s-a revanşat în minutul 61, când a deschis scorul după o acţiune excepţională purtată de Zicu, care a driblat trei adversari înainte de a-i pasa lui Mazilu. Gazdele au egalat cu şase minute înainte de final, când Buhăescu a marcat cu capul, el profitând de o ieşire greşită a lui Coman şi de un marcaj aproximativ al lui Perjă. Acest rezultat, care i-a aruncat pe alb-vişinii pe locul patru, l-a scos din minţi pe Răzvan Lucescu, care i-a criticat dur pe fotbalişti. "Numai Rapidul putea să irosească cele două puncte într-un asemenea stil. Ne-am relaxat după marcarea golului şi am tratat cu superficialitate cel puţin patru-cinci contraatacuri în care puteam marca. Suntem nişte proşti pentru că am irosit aiurea două puncte", a declarat antrenorul giuleştenilor.
În altă ordine de idei, observatorul Mircea Stoenescu (foto dreapta), care ar fi trebuit să asiste la meci, a suferit, sâmbătă la prânz, o hemoragie digestivă. În urma acestui incident, observatorul a declarat că se va retrage din viaţa sportivă, iar situaţia sa, conform medicilor, este gravă. Fostul preşedinte dinamovist a fost transportat cu elicopterul de la Vaslui la Bucureşti, fiindcă medicii moldoveni au declarat că acesta are nevoie de asistenţă adecvată.
FC Vaslui - Rapid 1-1 (0-0)
Au marcat: Buhăescu '84 / Mazilu "61
FC Vaslui: Hăisan - Buhuş, Mardare, Panait - Zmeu (Buhăescu "66), Ljubinkovic, Sabou, Gheorghiu (Doboş "90), Apostol - Neagu (Moraru "71), Temwanjera. Antrenor: Viorel Hizo.
Rapid: Coman - M. Constantin, Maftei, Rada (E. Dică "86) - Bădoi, Lazăr, Măldărăşanu, Perjă - I. Ganea (V. Moldovan "63), Mazilu (Buga "74), Zicu. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Arbitri: A. Tudor - A. Oniţa, S. Stoianof
Stadion: Municipal;
Spectatori: 9.000