Antrenorul Cătălinei Ponor se reprofilează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualul antrenor al Cătălinei Ponor, Matei Stănei, este decis ca, în situaţia în care eleva sa se va retrage după Campionatele Europene de la Volos, de la sfârşitul acestei luni, să

Actualul antrenor al Cătălinei Ponor, Matei Stănei, este decis ca, în situaţia în care eleva sa se va retrage după Campionatele Europene de la Volos, de la sfârşitul acestei luni, să renunţe la gimnastică, pentru a se dedica hobby-ului său, yachtingul. "Cătălina a renunţat la gimnastică anul trecut, dar a revenit asupra deciziei pe 7 ianuarie, parcă bănuind ce greu îi va fi echipei României la Europene. A vrut să ajute, dar după competiţie îşi doreşte să se retragă. Cine ştie? Poate se mai răzgândeşte o dată", a declarat tehnicianul. În ceea ce-l priveşte, Matei Stănei nu îşi face probleme: "Eu voi avea un viitor frumos. Mă voi întoarce la hobby-ul meu, la yachting. Am o corabie, cu un echipaj frumos şi ieşim pe mare când ne permite timpul. La Constanţa sunt cunoscut mai bine ca
domnul comandant
, nu ca
domnul antrenor
. Mulţi îmi spun că am rămas cu mintea întreagă după atâta stres cu gimnastica datorită yachtingului".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro