Antrenorul care a cucerit 21 de trofee în Asia şi în Africa a plecat scârbit din România: mărturii dureroase ale lui Ilie Balaci despre ce a trăit în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Balaci

A fost poreclit „Prinţul deşertului“, datorită rezultatelor sale în zona arabă. Din 2011, a fost fără angajament, dar nicio echipă din România nu l-a băgat în seamă.

Ilie Balaci a plecat în Bahrain pentru a finaliza ultimele detalii despre contractul pe care îl va semna cu Al-Nahdha, o formaţie nou-promovată în prima ligă din Arabia Saudită. I s-a oferit un salariu de 320.000 de dolari, însă Balaci a fost mai degrabă atras de şansa de a reintra în circuit, după ce n-a mai antrenat din 2011, de când a plecat de la Raja Casablanca (Maroc). 

Înainte de a pleca spre Bahrain, Balaci a vorbit pentru stiridesport.ro despre dezamăgirea pe care a trăit-o în România.

Ce a spus?

„Recunosc că urmează să merg în Bahrain din două motive. În primul rând, de acolo pot obţine mai uşor viză de Arabia Saudită. Apoi, tot acolo, o să mă întâlnesc cu oficialii lui Al-Nahdha ca să finalizăm negocierile şi, dacă totul va decurge bine, să semnăm actele. E o nou-promovată şi de 21 de ani n-a mai fost în prima ligă din Arabia Saudită. Văd că, în România, la modă e să spui că te atrage proiectul, aşa că zic şi eu la fel. Merg după proiect (râde). Serios vorbind, la prea puţine echipe din lume se ţine cont de proiect. Peste tot, contează un singur lucru: rezultatul imediat“, şi-a început Balaci discursul.

Întrebat dacă i-a fost dor să antreneze, după ce, în ultimii doi ani, a fost analist la postul Digi Sport, tehnicianul a dat un răspuns sincer.

„Îmi era dor să antrenez. Din păcate, în ţară nu mi-a dat nimeni nicio şansă, în ultimii doi ani, de când stau pe bară. Nu m-a contactat nici măcar o echipă de Divizia B! înseamnă că pentru nimeni n-a contat că eu am luat 21 de trofee la echipe diferite, pe continente diferite, ca antrenor. Şi vorbim de trofee importante ca Liga Campionilor Asiei. Apoi, probabil, am fost ignorat, fiindcă am principiile mele şi nu pot să fiu dirijat de unii patroni, care asta vor la un antrenor. Nu e nimic însă. Mă întorc într-o zonă, unde oamenii m-au înţeles, iar eu i-am înţeles pe ei“, a încheiat Balaci.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos