Anca Todoni și Ana Bogdan, calificări spectaculoase pe tabloul principal la Brisbane. Și-au aflat adversarele din primul tur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Todoni și Ana Bogdan au reușit calificarea, în această dimineață, pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Brisbane. Cele două românce și-au aflat și adversarele din competiția australiană.

Anca Todoni are două victorii în noul sezon. Foto Facebook Anca Todoni

Todoni, care a învins-o în finala calificărilor pe Karolina Schmiedlova, semifinalistă la Jocurile Olimpice de la Paris, scor 6-2, 6-3, va debuta în competiție împotriva Cristinei Bucșa, locul 103 WTA. De cealaltă parte, Ana Bogdan, care a trecut cu 6-2,6-4 în această dimineață de Emiliana Arango, va debuta pe tabloul principal la Brisbane împotriva Anastasiei Potapova, ocupanta locului 35 mondial.

Dacă vor trece de Bucșa, Todoni va juca în turul 2 cu Linda Noskova, cap de serie numărul 12. În runda secundă, pe Bogdan o așteaptă Dayana Yastremska, favorita numărul 16 a competiției.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort